CTP crede că va finaliza, în 2021, 300.000 mp de spații logistice cu o valoare de 200 mil. euro
Dezvoltatorul de spații industriale CTP își propune să finalizeze construcția unor clădiri cu o suprafață totală de 300.000 mp până la finalul lui 2021, iar investițiile dedicate acestor proiecte vor atinge 200 milioane euro.
Un prim proiect care se desfășoară într-un ritm accelerat este depozitul pe care CTP îl construiește pentru operatorul logistic al lui Kingfischer, compania Quehenberger, în cadrul CTPark Bucharest West. Dezvoltatorul a ridicat deja 25% din suprafața totală a clădirii la două luni de la începerea lucrărilor.
Pe lângă depozitul pentru Kingfischer, compania care operează Brico Depot în România, CTP mai dezvoltă, în același timp, alte șase proiecte în parcurile din Timișoara, Turda, Sibiu, Pitești, dar și din jurul capitalei – CTPark Bucharest și CTP Bucharest North. Aceste lucrări au o valoare de piață de aproximativ 200 milioane euro și vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2021.
„CTP este recunoscut nu doar pentru serviciile premium și customizate pe care le oferă clienților săi, dar și pentru rapiditatea de care dă dovadă în ceea ce privește construcțiile noi pe care le realizează. Am reușit să ridicăm deja 25% din clădirea pentru Kingfischer la doar două luni de la demararea lucrărilor de construcție. Ne dorim ca anul acesta să continuăm să susținem ritmul bun pe care l-am avut în 2020 și să fim la înălțimea așteptărilor clienților care aleg să lucreze cu noi”, Valentin Roșu, Regional Development Director, CTP România.
Stadiul lucrărilor începute de CTP ce vor fi finalizate până la sfârștiul anului 2021:
- CTPark Bucharest West: peste 25% din lucrări realizate,
- CTPark Bucharest North: peste 35% din lucrări realizate,
- CTPark Bucharest: începutul lucrărilor de extindere,
- CTPark Pitești: începutul lucrărilor,
- CTPark Timișoara II: 85% din lucrări realizate,
- CTPark Turda: 75% din lucrări realizate,
- CTPark Sibiu: 15% din lucrări realizate.