Cu cât se pot scumpi tarifele polițelor RCA în următoarele 6 luni
Guvernul dorește să prelungească cu încă șase luni înghețarea tarifelor polițelor RCA dar adaugă că acestea se pot ajusta cu rata inflației.
Un proiect de HG prevede înghețarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor polițelor RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate și practicate de către aceștia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate potrivit prevederilor HG nr. 298/2023 și HG nr. 923/2023, care pot fi ajustate cu maximum 6,8%, reprezentând prognoza ratei anuale a inflației la sfârșitul trimestrului II 2024 publicată de către Banca Națională a României.
Prin aplicarea acestei măsuri se combate creșterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc pe fondul dezechilibrelor anterior descrise și stabilizarea graduală a pieței de asigurări RCA în vederea evitării propagării efectelor negative în alte sectoare ale economiei naționale, se spune în nota de fundamentare a proiectului de HG.
Situația actuală poate fi încadrată ca și situație de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncționalitate evidentă a pieței așa cum acestea sunt stipulate în prevederile art. 4 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult decât atât, pentru a veni în sprijinul consumatorilor, comisionul de distribuție ce se reflectă în costul final al poliței RCA pe care aceștia urmează să îl plătească se va limita la un maximum de 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție. În același timp, având în vedere măsura înghețării tarifelor polițelor RCA pe o perioadă de 6 luni și faptul că primele încasate de către asigurători RCA trebuie să acopere obligațiile care derivă din subscrierea riscurilor, deci implicit să plătească daunele produse în această perioadă, măsura stabilirii unui interval maxim de ajustare care ia în considerare rata inflației este necesară în vederea asigurării garanției că despăgubirile datorate în temeiul contractelor RCA vor continua să fie stabilite la un nivel just, echitabil care să asigure protejarea asiguraților și păgubiților. În același sens, proiectul reglementează totodată faptul că despăgubirile acordate de către asigurătorii RCA, în baza contractelor încheiate în această perioadă trebuie să acopere costurile de înlocuire temporară a vehiculului avariat doar în situația în care acesta nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.
Echilibrul între drepturile și obligațiile părților în acest raport de asigurare – despăgubire trebuie să aibă în vedere respectarea prevederilor Legii nr. 132/2017 și a reglementărilor emise în aplicarea acesteia privind evaluarea despăgubirilor acordate pe baza unui mecanism transparent care să conducă la acordarea Pagina 3 din 7 unei despăgubirii juste și echitabile. În aceste situații legislația trebuie să protejeze persoanele prejudiciate ca și beneficiari finali ai drepturilor la despăgubire, dar și asigurații având în vedere faptul că despăgubirile pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat plătite de către asigurătorii RCA se regăsesc întotdeauna în costul viitoarelor contracte RCA. Astfel, se introduc o serie de măsuri în ceea ce privește preluarea acestei acoperiri având în vedere faptul că persoana vinovată sau asigurătorul RCA al acesteia nu pot fi ținuți responsabili să acorde aceste despăgubiri persoanei prejudiciate pentru o perioadă de timp și la o valoare nelimitată.
Ca atare, în cadrul proiectului, s-a avut în vedere acoperirea acestui risc pentru o perioadă de maximum 30 de zile fie de la data eliberării autorizației de reparație de către poliție, fie de la data eliberării documentului de intrare în reparație eliberat de către asigurătorul RCA, perioada fiind în concordanță cu perioada de valabilitate a autorizației de reparație emisă de către poliție. Aceasta poate fi totuși prelungită numai cu aprobarea asigurătorului RCA în situații justificate, probate cu documente. Totodată, pentru astfel de despăgubiri, asigurătorii RCA vor avea în vedere un tarif ce nu poate depăși tariful mediu practicat de reprezentanțele rent-a-car. În același timp, pentru vehiculele care nu se mai repară și se încadrează în situația de dauna totală economică se aplică o limitare a valorii acestor despăgubiri acordate ce este legată de nivelul valorii de piață a vehiculului avariat.
În luna decembrie 2023 au încetat de drept un număr de aproximativ 900.000 de contracte RCA
În luna decembrie 2023 au încetat de drept un număr de aproximativ 900.000 de contracte RCA, fapt ce a determinat o presiune asupra pieței de asigurări RCA, mecanismul de cerere și ofertă a fost afectat și se estimează că această situație de criză, dezechilibru între cerere și ofertă și disfuncționalitate a pieței vor persista și se vor manifesta inerțial și ulterior datei de 1 ianuarie 2024 în condițiile în care doar 6 societăți autorizate în România şi două sucursale înfiinţate în baza dreptului de stabilire desfăşoară în prezent activitate de asigurare RCA, iar datele arată că numai în primele 6 luni din anul 2024 circa 50% (aproximativ 3,5 milioane) din contractele RCA în vigoare își vor înceta valabilitatea. Această situație este generată de faptul că asigurătorii RCA au fost nevoiți în această perioadă să preia în asigurare un număr mai mare de asigurați decât în mod normal într-un an obișnuit în care nu se manifestă situația descrisă anterior, astfel încât se estimează că va exista în continuare o situație de dezechilibru între cerere și ofertă la nivel de piață. Mai mult decât atât, potrivit Raportului Consiliului Concurenței privind evoluția concurenței în sectoare cheie, 2023, „pe piața asigurărilor auto (RCA și CASCO) scăderea presiunii concurențiale față de anul anterior, poate fi explicată prin prisma transformărilor majore ale industriei asigurărilor din ultimii trei ani, ce au indus dezechilibre majore între cerere și ofertă. […]. Astfel, dezechilibrul pieței se va menține și în anul 2024, ceea ce ar putea conduce fie la o creștere a tarifelor practicate, fie la o scădere a cererii, în contextul economic actual caracterizat de o inflație încă ridicată.”