Cu cât se vor scumpi băuturile răcoritoare și de când
Preţurile băuturilor răcoritoare care conțin zahăr vor crește semnificativ odată cu majorarea TVA-ului cu 10%. Producătorii susțin că li se vor reduce la jumătate vânzările, iar produsele vor fi mai scumpe cu 1 leu/litru de la 1 ianuarie 2023, când va intra în vigoare măsura.
„Această măsura este discriminatorie. Dacă ne-am uita doar în anul 2010, atunci s-a luat o astfel de măsură de creștere a nivelului de TVA cu 5 % faţă de cum este la acest moment, iar impactul negativ asupra industriei a fost de circa 40-50%, scădere”, a declarat pentru ObservatorNews Adelina Ţînţariu, reprezentantul Asociației Naționale a Băuturilor Răcoritoare (ANBR).
Pe de altă parte, nu putem face abstracție de faptul că, potrivit OMS, consumul excesiv al acestor băuturi afectează grav sănătatea. De altfel, 58% dintre adulții români sunt supraponderali.
„Ajungi să consumi jumătate de pungă de zahăr dacă consumi niste litri de suc pe zi. Obezitatea este o problemă extrem de serioasă pentru că atrage după sine o multime de alte probleme, boli asociate. De aici apare reducerea speranţei de viaţă”, a declarat Damian Şerban, medic nutriţionist.
Decizia se referă și la alimentele cu zahăr. Potrivit statisticilor, românii consumă în medie 30 de kilograme anual pe cap de locuitor, de două ori mai mare decât media Uniunii Europene.