Cu ce preţ se vinde un hotel monument istoric, ce avea cinematograf încă din anii ’20 (FOTO)

Publicat: 23 feb. 2025, 09:51, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cu ce preţ se vinde un hotel monument istoric, ce avea cinematograf încă din anii '20 (FOTO)

Hotelul „Împăratul Traian” din Corabia, un monument istoric construit în anii 1900 și cunoscut anterior ca Hotelul „Popescu”, a fost scos la vânzare pentru 230.000 de euro. În decursul timpului a funcționat ca hotel și cinematograf, dar a rămas neutilizat de aproape 20 de ani, fiind într-o avansată stare de degradare.

Hotel monument istoric, scos la vânzare

Potrivit unui site de specialitate, preţul cerut pentru hotel este de 230.000 de euro, dar suma poate fi negociată. Clădirea are parter, unde funcţiona restaurantul, şi doar un etaj, unde se aflau 20 de camere de hotel.

Hotelul „Împăratul Traian” este un monument istoric din orașul Corabia, clădirea fiind reprezentativă pentru stilul arhitectural neoromânesc.

Imobilul a fost construit în 1910. Iniţial, s-a numit Hotelul „Popescu”, nume dat după deținătorul acestuia, un om de afaceri local pe nume Nicolae Popescu.

Nicolae Popescu era un afacerist al zonei care se ocupa de comerț cu cereale, afacere foarte rentabilă în câmpiile Olteniei și Munteniei.

Pentru că oraşul Corabia, la acea vreme, era în curs de dezvoltare şi poziţionat într-un punct unde traficul cu cereale pe Dunăre era înfloritor, frecvenţa vizitelor oamenilor în acest oraş-port era în continuă creştere. Prin urmare, Nicolae Popescu hotăreşte construcţia unui hotel în apropierea malului dunărean. Pentru că stilul neoromânesc era în momentul înfloririi lui, acesta construieţte Hotelul „Popescu” în acest stil naţional.

Cinematograf înfiinţat în anii ’20, închis în anii 2000

Mai târziu, în anul 1927, în interiorul hotelului se înfiinţează un cinematograf dotat cu tehnică modernă pentru acea perioada şi o sală cu 400 de locuri. Cinematograful se numea „Dunărea” şi a funcţionat până în vara anului 2004, când a fost închis.

În perioada comunistă, hotelul a aparţinut statului şi a luat numele de Hotel „Împăratul Traian”. După perioada comunistă, Hotelul „Împăratul Traian” a fost retrocedat urmaşilor proprietarului de drept, dar  nu mai este funcţional de aproximativ două decenii.

Istoricul Aurelia Grosu deplânge că un simbol al comerțului înfloritor cu cereale a ajuns într-o avansată stare de degradare.

„A fost construit intr-o perioadă de înflorire a orașului port de pe malul Dunării care si-a pus amprenta asupra arhitecturii și decorațiunii pretențioase a interioarelor.

Nicolae Popescu, un prosper comerciant de cereale, construiește hotelul în anul 1914, pe locul unui hotel ridicat de un alt negustor, Rădulescu. In anul 1927, deschide in hotel un cinematograf cu 400 de locuri, dotat cu aparatură modernă.

Ales consilier județean si orășenesc în câteva legislaturi, Nicolae Popescu s -a distins prin actele filantropice pe care le făcea, cu precădere în  folosul școlilor și al bisericilor.

În Corabia veneau negustori de pretutindeni, se derula un comerț intens cu cereale, principala bogăție a zonei. Snopul de grâu a fost simbolul heraldic al stemei județului Romanați. La Caracal, capitală a Romanațiului,  a funcționat o perioadă chiar si bursa de cereale.

Nu este de mirare că în micul, dar cochetul oraș-port, existau patru hoteluri mari! Era vorba de prestigiul orașului, pregătit să întâmpine cu ospitalitate negustorii, angrosiștii, vizitatorii, uneori însoțiți de familie.

Revendicat de urmași, hotelul este pus în vânzare de ceva vreme. Între timp se degradează”, notează Aurelia Grosu, pe pagina sa de Facebook.

surse foto: olx.ro şi Aurelia Grosu