Cu cine a fost însurat Radu Vâlcan înainte de Adela Popescu. Puțină lume știe!
Toată lumea îl asociază cu Adela Popescu și împreună formează una dintre cele mai frumoase familii din showbiz, însă puțini sunt cei care știu că Radu Vâlcan a mai fost însurat. Când avea 26 de ani, Radu s-a căsătorit pentru că i s-a părut „cool”, dar a divorțat după patru ani.
Tereza este numele primei soții a lui Radu Vâlcan și seamănă destul de bine cu Adela Popescu. S-au căsătorit în 2003, dar au divorțat patru ani mai târziu.
„Nu am greşit nici eu, nici ea. Aşa a fost să fie să fim împreună şi să ne despărţim. Ne-am căsătorit şi am învăţat multe, sunt încercări din viaţă. M-am căsătorit la 20 şi ceva de ani pentru că mi se părea cool.
Aşa mi-am imaginat eu că o să fie acel moment, dar nu a fost aşa. Eu doream stabilitate, îmi place familia. Nu mai merge relaţia, nu ne mai înţelegem şi te încarci negativ, asta e o relaţie care nu te mai ajută ca individ să creşti”, spunea Radu Vâlcan în urmă cu ceva vreme.
Fiecare dintre ei și-a refăcut viața după divorț. Tereza, care are 50 de ani acum, s-a măritat cu un grec bogat și deține o agenție de publicitate și este mama unui copil, iar Radu Vâlcan a cunoscut-o în 2010 pe Adela Popescu. S-au căsătorit în 2015 și au împreună trei băieți.
Relația lor nu este doar lapte și miere, însă pentru că amândoi sunt familiști și iubesc stabilitatea, fac tot ce se poate pentru ca familia să reziste.
„Suntem ca o barcă în derivă, deseori. Uneori pe un râu învolburat, alteori pe o mare liniștită. Dar, ca să revenim la exemple concrete, pe noi ne ajută faptul că ai noștri se culcă foarte devreme. Așadar, începând cu ora 20:00, ne putem ocupa de noi. Să bem un pahar, să vorbim, să nu vorbim, să ne uităm la un film. Am reușit, în timp, să ne împărțim destul de bine responsabilitățile. Iar după venirea celui de-al treilea copil am luat decizia să aducem acasă o bonă internă.”, spuneau cei doi în urmă cu câteva luni.