Cu mic, cu mare, la vot pentru prezidențiale, în Franța și Monaco
,,Cu mic, cu mare, în plin proces de votare, în Franța și Monaco, în a 3-a zi de vot, în străinătate, la alegerile pentru Președintele României”, scriu, pe pagina de Facebook, oficiali ai Ambasadei României la Paris.
Oficialii precizează că secțiile de vot sunt deschise și duminică, până la ora 21:00, cu posibilitatea prelungirii până la cel mult ora 23.59 (ora locală), în condițiile legii.
În Franta și în Principatul Monaco au fost organizate 68 de secții de votare, atât pentru alegerile prezidențiale, cât și pentru parlamentare.
Românii din Franța a la dispoziție trei zile de vot pentru alegerile prezidențiale și două pentru cele parlamentare.
Ioana Bivolaru, Ambasadoarea României în Franţa: Este un exercițiu în care ne-am coordonat extraordinar de bine cu reprezentanții diasporei românești din Franța. Le mulțumesc și pe această cale. A fost o mobilizare extraordinară. Ne-au ajutat, alături de autoritățile franceze, ne-au ajutat cetățenii români de aici, inclusiv pentru găsirea spațiilor pentru secțiile de vot, ne-au ajutat cu membri, cu voluntari, a declarat pentru postul public de televiziune Ioana Bivolaru, Ambasadoarea României în Franţa.
Atât pentru alegerile prezidențiale, cât și pentru cele parlamentare, există posibilitatea prelungirii votării, conform legii, dacă situația o impune.
Ecaterina Constantinescu, consul general al României la Paris: Cetățenii români aflați în Franța în ziua votării pot vota la alegerile prezidențiale pe baza oricăruia dintre documentele aflate în termen de valabilitate în ziua votării, deci pot vota și turiștii. În schimb, la alegerile parlamentare, pot vota cetățenii români care se regăsesc în Franța, dar care, pe lângă documentele românești valabile în ziua votului, trebuie să prezinte și un document prin care fac dovada domiciliului sau reședinței în străinătate.
Autoritățile au organizat mai multe secții de votare în localitățile unde sunt comunități mari de români.
Ioana Bivolaru, Ambasadoarea României în Franţa a postat anterior pe FB: O mare rugăminte: Nu lăsați votul pentru ziua de duminică, să evităm aglomerările, rugămintea mea să fie folosite fie cele 2 zile, fie cele 3.
Toate informațiile despre documente, adresele secțiilor de votare și program se găsesc pe site-ul ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Paris, precum și pe rețelele de socializare ale acestor instituții.
Potrivit celor mai recente date, existau 300.000 cetățeni români în Franța, reprezentând un procent ridicat din numărul de cetățeni străini ai țării. Statisticile arată că numărul românilor care emigrează în Franța continuă să crească, cu fluxuri de migrație mai constante.