Cu războiul în prag: Reportaj dedicat de Le Monde cramei Purcari
”În sudul Moldovei, un domeniu viticol în apropierea războiului din Ucraina” este titlul reportajului dedicat de Le Monde cramei Purcari, care situată la o ”răscruce strategică” cu Transnistria și Ucraina, ”trăiește cu războiul în prag”.
În prima zi a invaziei ruse, domeniul de 320 de hectare, specializat în vinuri din soiuri de struguri renumite, s-a trezit în mijlocul furtunii, când mii de ucraineni, fugind de bombardamente, au trecut granița, căutând mai întâi refugiu la această cramă.
Suferă de blocarea accesului la Marea Neagră
Le Monde scrie și despre costurile economice pe care războiul le are asupra acestei companii viticole. ”Listate la Bursa de Valori din România, acțiunile domeniului au scăzut, iar activitatea sa, care este în principal orientată spre export, suferă de blocarea accesului la Marea Neagră, pe unde au trecut până acum transporturile sale către China, Japonia și Coreea de Sud. Vânzările în Ucraina și Belarus, care reprezentau 5% din cifra de afaceri, au încetat”, detaliază Le Monde.
Totuși directorul companiei, Eugen Comendant, se declară optimist, considerând că riscul unei prelungiri a conflictului se îndepărtează. Forțele rusești nu mai avansează, iar sosirea succesivă a mai multor lideri europeni în Moldova îl liniștește, mai scrie Le Monde.