Cuba: Întreprinderile private vor opera în peste 2000 de activități economice, în loc de 127
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/02/cuba-1936262_1280.jpg)
Ministrul Muncii din Cuba, Marta Elena Feito, va permite întreprinderilor private să opereze în majoritatea sectoarelor după ce economia țării comuniste a fost puternic încercată în pandemie. Astfel, lista activităților economice s-a extins de la 127 la peste 2000.
Anul trecut, economia din Cuba a scăzut cu 11%, cel mai serios declin din ultimii 30 de ani, în timp ce locuitorii s-au confruntat cu lipsa unor condiții normale de trai. Ministrul Muncii a precizat că un număr de 124 de activițăți economice vor fi exceptate de la implicarea companiilor private, însă nu a motivat decizia, scrie BBC.com.
Acest lucru va conta pentru acele familii sau persoane care speră să treacă de la o afacere foarte mică la o întreprindere privată medie. În afară de sutele de mii de ferme, șoferii de taxi, comercianții și meșteșugarii fac parte din sectorul privat al Cubei.
Aproximativ 600.000 de persoane (13% din forța de muncă) s-au alăturat sectorului privat atunci când a apărut oportunitatea descrisă de Ministrul Muncii.
Cu toate acestea, multe dintre afacerile private fac parte din industria turistică a insulei, care a fost puternic afectată în pandemie.
După aproape 60 de ani de neînțelegeri între SUA și Cuba, totul a luat sfârșit în anul 2015, atunci când fostul președinte Barack Obama și liderul cubanez Raul Castro s-au înțeles să aplaneze discuțiile și să le permită cetățenilor americani să viziteze insula și astfel să crească afacerile locale. Relațiile s-au deteriorat în timpul mandatului fostului președinte american Donald Trump.