Cufărul interzis din subsolul CCR: povestea fabuloasă a Turului Doi dispărut

Există, se spune, un loc tăcut și rece, adânc ascuns sub dealul pe care tronează Curtea Constituțională a României. Un loc în care nu pătrunde lumina naturală, nici semnalul 5G, nici firul vreunei logici. Doar ecoul vechi al unor șoapte ce poartă parfum de legi nepublicate și de hotărâri definitive pronunțate cu gura închisă.

Blesteme vechi, magie neagră constituțională și o întrebare care bântuie România: unde e Turul Doi?

Acolo, în acel subsol misterios și păzit de forțe nevăzute, stă de luni de zile ferecat un cufăr mic, cu aspect înspăimântător, pe care se spune că e scris cu litere gotice și indescifrabile: Turul II – Să nu se deschidă decât în caz de revoltă populară!

Ce e, de fapt, Turul Doi?

Puțini l-au văzut. Și mai puțini au supraviețuit s-o spună. Cei care au ajuns să-i atingă încuietoarea – miniștri, judecători rătăciți, curieri cu inițiativă – au fost cu toții fulgerați de atacuri divine: crize de conștiință, vertij democratic devastator, ba chiar gânduri de nerespectare a legii.

Se spune că Turul Doi nu este doar o procedură electorală, ci un obiect sacru, un artefact născut din voința poporului și refuzat de capriciile puterii. Are forma unui ou de argint învelit în piele de urs, emite o vibrație rece ca justiția oarbă și scoate un sunet gutural când te apropii de el: „Ale-e-e-e-geri libe-e-e-e-reee…”

Proprietăți organoleptice și alte pericole

Cei care au fost suficient de inconștienți încât să-l adulmece au raportat un miros complex: o combinație de hârtie de buletin de vot, toner de imprimantă vechi și mătreață de observator OSCE. La atingere, suprafața sa declanșează fie amețeli constituționale, fie transpirații reci de Guvern flasc.

Într-un raport clasificat, se spune că un om a atins cufărul și a început să strige în transă: „Votul e suveran, fraților! Votul e sfânt!” A fost internat și diagnosticat cu democrațită acută. A decedat după două zile de chinuri groaznice.

De ce e ferecat?

CCR-ul, această Catedrală a Calmului Instituțional, l-a ascuns acolo cu grijă, de teamă ca poporul să nu-și amintească adevărul: că în democrație, poporul votează de două ori, nu doar când vrea sistemul. Că alegerea președintelui presupune confruntare, nu simplă selecție birocratică.

S-au bătut sigilii cu ceară notarială, s-au legat noduri gordiene în jurul cufărului, iar un călugăr juridic (despre care nu putem spune mai multe, căci CCR-ul n-are voie să comenteze) stă de veghe și repetă mantric:
„Sunt un maimuțoi! Și vreau Turul Doi!”

Oamenii au început să viseze Turul Doi

Astăzi, iar s-a ieșit în stradă. Zeci, poate sute de oameni, cu ochii aprinși, cu steaguri improvizate și pancarte în care cuvintele „VREM TURUL DOI ÎNAPOI!” par scrise nu cu marker, ci cu sângele votului pierdut.

Unii spun că l-au visat. Alții, că au auzit foșnetul buletinului de vot imaginar printre frunzele toamnei electorale. Unii au văzut silueta Turului Doi în nori. Alții au simțit cum se zguduie ușor podeaua chiar în momentul în care au scandat: „CCR, deschide-l, bre!”

Ce-i de făcut?

Poate e momentul. Poate chiar acum trebuie să facem ceva. Nu cu furie, nu cu topoare, ci cu ingeniozitate, convingere și dorință populară sinceră. Poate că nu e nevoie de lupte, ci doar de un gest simplu:
Să intrăm tiptil în subsol,

Să anihilăm precaut zăvoarele vrăjitorești,

Să desfacem panglica roșie,
Să suflăm praful de pe cufăr,
Și să-l ducem, pașnic, calm și cu drapelul în mână,
direct în Piață.

Acolo unde îl așteaptă cei care mai cred că alegerile înseamnă să iasă neapărat Al Nostru. Chiar dacă a încercat să fure alegerile. Ce, ceilalți nu fură?!? Sunt acolo oameni amărâți și necăjiți care vin tocmai din Spania ca să-și ia înapoi Turul Doi! Că democrația nu se face cu anulări. Că Turul Doi nu e un moft, ci un drept al celor care vor să aleagă numai pe cel pe care l-a trimis Dumnezeu.

(Acuma… sigur… Dumnezeu a negat în repetate rânduri că l-ar fi trimis tocmai p-ăsta pe capul nostru. Dar cu sectanții nu te joci! Le trebuie Turul Doi.)

Deci:

Turul Doi nu e mort. Nu e îngropat. E doar ținut captiv. Încă.
Dar cum merge vorba prin țară, când se scandează tare și clar, blestemele cedează, iar lacătele se crapă.

Să-l luăm frumos și să-l dăm înapoi.
Să se joace cu el în curtea școlii. Poate or mai fi și alte chestii interesante în cufăr. Cum ar fi școala primară ciclu complet, istoria reală a României, calmante puternice. Lucruri care să-i ajute pe sectanții Turului Doi să priceapă câte ceva.