EXCLUSIV. Cultura șofranului, o mină de aur. Dar nu în România, încă

În România, cultivarea șofranului, cel mai scump condiment din lume, este abia la început și nu se poate spune că există cu adevărat o piață de desfacere. Fiecare se descurcă  mai mult pe cont propriu, în speranța că poate va ajunge într-o zi la o dimensiune care să permită ieșirea pe piața externă, unde kilogramul de șofran se vinde la prețuri care depășesc chiar și 30.000 euro.

Șofranul nu este deloc o cultură ieftină, necesită multă muncă manuală, dar mai ales răbdare, pentru că florile apar de obicei la 3-4 ani de la plantare, iar odată cu ele vin și primii banii. Până atunci, însă, vorbim mai mult de costuri.

Cei care sunt deja prezenți în sector le recomandă celor interesați să intre în breaslă să înceapă cu suprafețe mici de 200-300 metri pătrați, ceea ce necesită undeva la 3.000 de bulbi, pentru a se familiariza cu această cultură inedită pentru mulți români. Nu în ultimul rând, mai trebuie să și prospecteze piața pentru a-și găsi clienți.

Iar dacă ne gândim că recolta înseamnă, în general, câteva zeci de grame (un gram de șofran se obține din circa 200 de flori), chiar și în primul an, dacă ai noroc, este clar de ce producătorilor le este atât de greu să-și vândă marfa. De aceea și prețurile sunt așa de mari în străinătate, unde șofranul este chiar mai scump decât aurul.

“Poate că ar trebui înființată o asociație care să strângă toată recolta la un loc, să se adune 2-3 kilograme ca să poată să fie livrate pe piața externă, altfel cine stă să cumpere cu gramul?”, se întreabă  Lucian Mindoiu, un cultivator din Dolj, cunoscut în domeniu.

Șofranul oltenesc

Lucian Mindoiu se număr printre primii români care și-au încercat norocul cu șofranul. Se întâmpla în urmă cu vreo opt ani, când a început cu 200 de metri pătrați, un sol nisipos, “catâros” ca în Oltenia, cum îi place să spună și cu bulbi aduși din Olanda. Încet-încet a prins secretele acestei plante, iar acum încearcă să le împărtășească și altora. A creat chiar și un grup pe o rețea de socializare unde dă sfaturi tuturor celor interesați.

Antreprenorul doljean cultivă în prezent, undeva la 600 mp și a ajuns la o producție de circa 350 de grame. Se va opri aici, însă, nu vrea să se mai extindă, pentru că îi este greu cu forța de muncă, mai ales la culesul florilor. Urmează apoi extragerea stigmatelor (fiecare floare are trei), după care se trece la uscare, pe scurt, cam acesta ar fi pe procesul tehnologic.

Cel mai greu este, însă, cu valorificarea  producției. Dacă în primii ani, reușea să vândă în Franța printr-o cunoștință, acum, Lucian Mircioiu nu mai are niciun contact la extern. De câțiva ani preferă să vândă bulbii, la un preț ce variază între 1 și 1,5 lei bucata, mai ales că și interesul în piață este în creștere. Să vândă sofranul cu gramul (preț de 50-60 lei/gram) este tare greu, așa că tare s-ar bucura să apară cineva într-o bună zi care să strângă marfa de la producători și să o vândă mai departe.

Curajul tinereții

Când ai 24 de ani și ești la prima încercare în domeniu, cu totul altfel vezi și lucrurile. Marius Maximov din Chilia Veche, județul Tulcea, este un tânăr tehnician mecanic care după ce a muncit patru ani în Anglia s-a întors acasă cu planuri mari.

S-a gândit să-și creeze o afacere în agricultură, dar nu oricum, ci a căutat o nișă cu potential. În urmă cu vreo două luni a plantat bulbii, iar pe la mijlocul lunii septembrie s-a trezit că plantele i-au înflorit – și încă din primul an, ceea ce a fost o mare surpriză.

‘’Nu sunt mulți care cultivă șofran în România, poate și pentru că este riscant. Am zis să pun ceva ce nu există la noi în zonă’’, își susține Marius Maximov alegerea.

Iar dacă debutul în branșă a fost făcut în acest an cu o cultură ce se întinde pe aproximativ 200 de metri pătrați, pentru următorii ani, tânărul se gândește să crească la 2-3 hectare și, de ce nu chiar și mai mult în viitor. Planul lui este să vândă șofranul doar la extern, unde prețurile sunt bune și marfa de calitate are trecere. Până atunci, însă, va încerca și ceva producție de cereale, dacă tot s-a apucat serios de treabă.