Cum a ajuns francul elvețian peste euro

Publicat: 28 mart. 2022, 13:00, de Eliza Popa, în ECONOMIE , ? cititori
Cum a ajuns francul elvețian peste euro

Banca Națională Elvețiană consideră că aprecierea francului elvețian peste paritate față de euro este puțin probabil să aibă un impact semnificativ din punct de vedere economic, a declarat președintele instituției, Thomas Jordan, într-un interviu difuzat sâmbătă.

Moneda elvețiană a crescut pe măsură ce investitorii au căutat active de refugiu în timpul războiului din Ucraina, transmite agenția Reuters, citată de News.ro. Cotația monedei a crescut la peste 1 franc pentru 1 euro la începutul acestei luni, înainte de a slăbi la aproximativ 1,02 franci pentru un euro.

Inflația mai mare din afara Elveției a redus impactul francului mai puternic, a spus el, întreprinderile elvețiene facând față în general bine evaluării mai mari a monedei. Inflația din Elveția a accelerat la 2,2%, cel mai ridicat nivel din 2008, dar rămâne scăzută în comparație cu Statele Unite și Europa, a spus Jordan.