N-am avut de ales, spune patronul Unicarm despre investiția în ferma de vaci de lapte
Una dintre cele mai importante companii din industria agro-alimentară din Vestul țării, Unicarm Stau Mare, investește într-o fermă de vaci de lapte pentru a-și asigura materia primă pentru procesare. ‘’N-am avut de ales’’, recunoaște Vasile Lucuț, fondatorul holdingului care deține șase unități de procesare, de la panificație, înghețată, carne și până la i rețea de magazine.
Investiția a fost realizată în Sânmiclăuș, comuna Moftin, unde de altfel, afaceristul mai deține o fermă de bovine de carne cu circa 3.000 de animale, care aprovizionează cu carne de mânzat magazinele proprii.
”Nu mi-am propus niciodată să cresc animale, dar nu am de ales. Aici lângă noi este și vicepreședintele Consiliului Județean, Oliviu Buzgău, dar și primarul comunei Moftin, Gheorghe David, care au ferme și îmi furnizează materie primă, dar nu suficient. Astfel că am fost nevoit să mă descurc singur. Dar mai este și altceva. Sunt adeptul principiului ”de la furcă, la furculiță”, adică să îmi crsc eu singur materia primă”, a declarat Vasile Lucuț la inaugurarea construcției de la Moftin.
În următoarele zile ferma va fi populată cu animale de care se vor ocupa doar două-trei persoane, pentru că va fi folosită tehnologie modernă, potrivit Gazetanord-vest.ro.
Unicar are peste 3.000 de angajați și o cifră de afaceri de peste 700 milioane lei.
Citește și Fostul latifundiar Adrian Porumboiu revine în afaceri