20:16, 04.11.2024 • Internațional
Cum a evoluat starea de sănătate a primului copil din România care ajuns la terapie intensivă din cauza coronavirusului
Starea de sănătate a celui mai tânăr pacient cu coronavirus din România care a ajuns la Terapie Intensivă a evoluat în bine. Minorul poate respira singur și în zilele următoare va fi transferat la secţia de pneumologie.
„Are o stare generală bună, nu mai are un necesar de oxigen, este în continuare în terapie intensivă urmând ca în zilele următoare să fie trecut pe secție. Se mobilizează, sperăm că mergem în direcția bună și din asigurările medicilor, tratamentul are un răspuns favorabil”, a declarat Nelu Tătaru pentru Digi24.
Copilul a ajuns la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Gomoiu după ce a suferit un sindrom mai rar numit multisistemic inflamator, o reacție inflamatorie multi-sistemică exagerată.
Minorul în vârstă de doar 9 ani și 11 luni a ajuns internat la București după ce a fost transferat de la Buzău, unde i s-a pus inițial diagnosticul prezumtiv meningo-encefalită. Inițial copilul fusese testat negativ la testul pentru coronavirus.