09:44 • ACTUALITATE
Cum a fost afectat Raed Arafat de pandemia de coronavirus. Ce obișnuia să facă șeful DSU în timpul liber
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) Raed Arafat spune că și el a fost afectat de restricțiile impuse în timpul pandemiei de coronavirus.
”Un an greu și un an trist pentru că am văzut ce însemnă impactul acestui virus și am pierdut colegi, medici, pompieri, polițiști, ambulanțieri. Și pentru mine s-a schimbat stilul de viață. Eu eram obișnuit să mai ies, să mă duc la un film. Și eu am resimțit aceste restricții. Mi-a lipsit socializarea. Îmi doresc, ca toată lumea, să mă întorc la normalitatea pe care cu toții o vrem, dar știm că nu este ușor.
Acest an ne-a arătat și o față a unora care s-au folosit de asta ca să dezinformeze, ca să atace, să inducă în eroare populația și acest lucru s-a resimțit. A fost o surpriză să vedem aceste aspecte, nu ne-am așteptat. A fost un an al sacrificiului”, a spus Raed Arafat, la Realitatea Plus.