Cum a fost oprit un periculos instrument pentru atacuri informatice
Anchetatorii internaţionali de la Europol au închis Emotet, una din cele mai periculoase operaţiuni de malware din lume.
Infrastructura sistemului Emotet, utilizată în special de reţele infracţionale organizate, se află în prezent sub controlul autorităţilor. Rezultatul a necesitat o anchetă care a durat doi ani, în opt ţări, sub conducere germană şi olandeză, potrivit dpa. Europol nu a comentat despre eventuale arestări în acest dosar.
Emotet a fost „unul din cele mai periculoase instrumente pentru atacuri informatice din ultimii ani”, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei de poliţie a Uniunii Europene, conform Agerpres. Prima manifestare a operaţiunii a fost observată în 2014, sub forma unui aşa-numit troian, un tip de program-spion. „Infrastructura Emotet putea infecta reţele întregi într-un mod unic, accesând doar câteva echipamente”, potrivit Europol.
Pentru a pătrunde într-un sistem informatic, se folosea un document Word, de multe ori mascat sub forma unei ataşări aparent inofensive la un e-mail sa ca link. Infractorii introduceau apoi în sistem „cai troieni” pentru a accesa date bancare, a vinde date furate sau a extorca victimele, cerând bani în schimbul deblocării datelor. Malware-ul (software rău intenţionat) era ascuns în facturi false, anunţuri de livrare sau pretinse informări despre COVID-19. Un simplu clic al utilizatorului pe link sau deschiderea ataşării ducea la instalarea malware-ului, care ulterior se răspândea rapid.