Cum a fost Ucraina creștinată de un viking, devenit ulterior erou național
Fundația Paleologu propune, în parteneriat cu UNICEF, și cu popularizare prin Știrile ProTV, o serie de clipuri video despre istoria și cultura Ucrainei dedicate românilor și, în oglindă, alte zece clipuri video despre istoria și cultura României.
Temele sunt prezentate de profesorul Theodor Paleologu, președintele Fundației Paleologu. Clipurile sunt dedicate celor peste 85.000 de refugiați ucraineni rămași în România.
Teritoriul Ucrainei de azi a fost creștinat în anul 988, când Vladimir cel Mare, cneazul Kievului, a trecut la credința ortodoxă. Puțini dintre noi știm, însă, că dinastia din care face parte Vladimir cel Mare este de origine vikingă. Tatăl său a fost primul domnitor care a renunțat la numele său nordic, pentru unul slav.
Cine a fost Vladimir, căpetenia cu origini vikinge care a devenit eroul național al Ucrainei
Există această prezență grecească încă din antichitate, prezență care a continuat în perioada bizantină. Și așa se explică convertirea vikingilor lui Vladimir la ortodoxie, la varianta bizantină a creștinismului în anul 988. Volodimir (Vladimir) este o căpetenie vikingă. Mama lui, Olga, era deja convertită la creștinism.
El este marea figură legendară sau cvasi-legendară a istoriei Ucrainei și a istoriei Rusiei, evident. El este cel care îi convertește pe companionii lui și pe slavii din „subordine”, să zic, la creștinism. Imperiul Kievean este una dintre cele mai mari entități din acea perioadă.
Mai târziu, Iaroslav cel Înțelept avea un imperiu foarte vast și, fiica lui, Ana de Kiev, s-a căsătorit cu regele Franței, Henric I. Și i se părea că Parisul este destul de prăfuit și ponosit, în comparație cu Kievul. Imperiul Kievean este una dintre marile puteri între secolul X și secolul XIII, când este făcut zob de invazia mongolă.
Din 1240, avem o clară separare a istoriei părții de Est, ce va deveni mai târziu Rusia – Principatele de Suzdal și Vladimir -, iar în partea de Vest, Galiția și Volhinia, care sunt nucleul viitoarei Ucraine.
Cu alte cuvinte, Ucraina și Rusia – încă nu putem folosi termenii aceștia pentru secolele XIII-XIV – însă vedem cum cele două entități se separă în mod evident, pentru că Ucraina nu e același lucru cu Rusia. Nu există o Rusie Kieveană.
Asta este o proiecție în trecut cu totul greșită, din punct de vedere istoric. Există trei popoare ale slavilor de est, și anume rușii, bielorușii și ucrainienii, așa cum există slavii din Europa Centrală – polonezi, cehi, slovaci -, și așa cum există și slavi balcanici – sârbii, croații, bosniacii, bulgarii.