Cum a murit Ana, soția lui Carol Davila, la doar 40 de ani. O eroare medicală i-a fost fatală

Publicat: 15 ian. 2023, 09:30, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Cum a murit Ana, soția lui Carol Davila, la doar 40 de ani. O eroare medicală i-a fost fatală

Ana Davila, soția lui Carol Davila, a murit la doar 40 de ani dintr-o eroare medicală. Medicul care a omorât-o din greșeală a înnebunit din cauza șocului, mai cu seamă că era bun prieten cu Carol Davila.

Ana Racoviță s-a născut în anul 1834 la Craiova și a fost unul din cei nouă copii ai Anei (Anca) Racoviță, născută Golescu, și ai lui Alexandru Racoviță, fiind nepoata marilor boieri Dinicu și Zinca Golescu.

Tânăra s-a căsătorit cu medicul Carol Davila în aprilie 1861 la Golești, la moșia familiei, iar la nuntă a purtat straie populare, după cum a scris Elena, fiica sa, care a făcut cercetări amănunțite asupra familiei.

Ana Davila a avut grijă de sute de fete orfane

La scurt timp după mariaj, Ana a preluat conducerea azilului pentru fete orfane înființat de soțul său. Timp de 12 ani, până la moartea ei tragică din 1874, a colaborat cu doamnele din înalta societate bucureșteană pentru a primi sprijin în finanțarea acestei instituții caritabile.

Alături i-a fost chiar de la început Elena Cuza, soția domnului Alexandru Ioan Cuza, care a și inițiat o chetă publică pentru construirea unei noi clădiri pentru azil, ea fiind prima și cea mai importantă donatoare, motiv pentru care instituția a fost numită „Azilul Elena Doamna”, potrivit dosaresecrete.ro.

Ana Davila s-a ocupat personal de îngrijirea şi educaţia celor 330 de orfane, așa cum povestește G. M. Ionescu: „de aici încolo copiii sunt îngrijiţi de d-na Ana Davila, în calitate de directore a institutului. Acestă directore fără salariu este pentru copii mamă, în adevăratul înţeles al cuvântului”. Fetele beneficiau de şcoală normală, „pentru cele ce aveau aplicare la învăţătură”, şi de practică în atelierele de croitorie şi ţesătorie, pentru orfanele care „n-aveau aplicare pentru carte”.

Ana și Carol Davila au avut 4 copii

Ana și doctorul Davila au avut patru copii: pe Alexandru, viitorul dramaturg, regizor si apoi director al Teatrului Național din București, pe Elena (căsătorită Perticari), scriitoare si biografă a familiei, pe Zoe (căsătorită Cuțarida) și încă un băiat pe care familia îl alinta Pia (Carol Nicolae Davila).

Cum a murit Ana Davila

Ana Davila a murit pe 13 ianuarie 1874, la doar 40 de ani, în urma unei greșeli medicale fatale. În timp ce participa la o conferință susținută de Carol Davila și alți medici, chimiști și farmaciști la Spitalul Colțea, Ana Davila a acuzat o durere puternică de cap.

Unul dintre chimiști, elvețianul Bernad Landwey, care venise în țară cam în același timp cu Davila și fondase Institutul de Chimie, s-a oferit să-i aducă praf de chinină, analgezic folosit frecvent în epocă pentru migrene, mai ales pentru că Ana dorea să plece la cumpărături pentru ziua de naștere a fiicei Elena.

Doctorul Bernath a luat însă un flacon cu stricnină din farmacia spitalului, fără să-și da seama că acesta se afla cu un nivel mai sus decât era raftul cu chinină și i-a oferit Anei Davila praful ucigaș. Deși se simțea în continuare rău, soția medicului a plecat de la Colțea și, când a ajuns în fața magazinului unde voia să facă cumpărături, a căzut și a murit pe loc.

Chimistul Landwey a murit în stare de demență din cauza nenorocirii pe care i-o provocase soției prietenului său, după cum consemnează George Costescu în volumul “Bucureștii Vechiului Regat”.