Cum a murit fostul deputat PSD Vlad Marcoci
Este doliu în lumea politică, după ce un fost deputat și prefect PSD a murit în mod subit. Acesta a făcut infarct în timp ce tăia lemne.
PSD și întreaga lume politică internă este în doliu. Vlad Marcoci, un fost deputat și prefect în județul Neamț, a murit la vârsta de 55 de ani. S-a stins în timp ce tăia lemne. Tragedia a avut loc în cursul zilei de joi, 10 august. În jurul orei 15.00, fostul deputat tăia lemne. Dorice Albu, managerul Ambulanţei Neamţ, a precizat că un echipaj cu medic de la Bicaz a intervenit imediat.
Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru fostul om politic. Era deja în stop cardio-respirator.
„A fost găsit în stop cardio-respirator. Au fost aplicate manevre de resuscitare care, din păcate, nu au dat rezultat”, a precizat medicul.
De profesie inginer, Vlad Marcoci a absolvit Facultatea de Construcții București, la profilul Utilaje Tehnologice. Timp de un an, între 2000-2001, a fost prefect de Neamț.
Apoi, în perioada 2006-2008, a condus Consiliul Judeţean Neamţ. A făcut apoi pasul către scena înaltă a politicii, astfel că între 2012-2016 ajunge deputat în Parlamentul României, pe listele Partidului Social Democrat (PSD).