Cum a rămas Câciu-„Birlic” corigent la absorbția fondurilor structurale
Ce are în comun ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, cu regretatul mare actor de comedie Grigore Vasiliu-Birlic? În primul rând, asemănarea fizică izbitoare dintre cei doi, de parcă ar fi fost frați. Dar mai este ceva? Fostul mare actor a fost tot timpul un mare comediat și, de câte ori te uitai la el, izbucneai în râs, iar când deschidea gura te luau durerile de burtă.
Acum, Adrian Câciu, „fratele” geamăn al marelului Birlic, provoacă râsul ori de câte ori deschide gura despre gradul de absorbție a fondurilor europene. Trebuie amintit că „Birlic” a fost mai întâi o poreclă, dar cuvântul este de origine turcă și înseamnă asul de la cărțile de joc.
„Guvenul Ciolacu a deblocat absorbția de fonduri europene 2021-2027 și a demarat, cu o viteză de peste 10 ori mai mare decât în trecut, contractarea și implementarea proiectelor din fonduri structurale și de coeziune din exercițiul financiar 2021-2027”, susținea recent, într-o postare pe Facebook, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Dar, un document recent al Ministerului Finanțelor demontează afirmațiile mincinoase ale lui Adrian Câciu, adică zero euro absorbție din fondurile de coeziune oferite de bugetul UE 2021-2027 la 31 august 2024, deși era planificat să se atragă 2,5 miliarde euro în 2024. „Nu se poate, domnilor! Vă înșelați! Nu zic, o mai fi ciupind șeful pe ici pe colo, ca omul, dar de la primărie? Vorbiți cu păcat!”, a fi replicat Grigore-Vasiliu Birlic. Însă, ministrul Finanțelor, preotul Marcel Boloș, a constatat că din așa numitele „Fonduri structurale și de coeziune (FSC)”, oferite în „Cadrul Financiar Multianual CFM) 2021-2027”, gradul de rambursare a fost de zero euro pentru perioada 2021-2023, și tot zero euro s-au tras și în 2024, mai exact până la 31 august 2024. Din aceste programe, Ministerul Finanțelor ne-a anunțat că au fost încasate, atenție, doar avansurile de 1,4 miliarde de euro, din totalul de 30,9 miliarde de lei, adică circa 6,5 miliarde de euro. Practic, în trei ani, România n-a fost în stare să atragă decât avansul de 1,4 miliarde de euro, iar până în 2027, ar trebui ca țara noastră să beneficieze de fonduri europene de coeziune în valoare de 5 miliarde de euro. „Am avut ghinion și atâta tot: Ghinion? Da. Eu vreau întotdeauna numai binele. Și când colo, toate-mi ies pe anapoda…ca mucenicului din icoana de colo”, a fi fost replica celebrului comic Grigore-Vasiliu Birlic, pe care o poate recita acum urmașul său Adrian Câciu. Astfel, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene a reușit performanța de a îl plagia pe regretatul Grigore Vasiliu-Birlic când vine vorba de absorbția fondurilor structurale europene, adică: „Da. Alo? Aștept. Vorbiți mai tare. Nu se aude. Alo! Da. Cine? A, da. Da, da…Aștept”…banii europeni pentru România! Ca atare, ministrul Adrian Câciu „Birlic” a rămas corigent la absorbția fondurilor structurale. Dar ce mai contează că se pierd 6,5 miliarde de euro că doar, deh …eu Câciu-„Birlic” sunt în campanie electorală pentru a ajunge deputat de Dolj și „o mână întinsă unui om de rând se-ntoarce cu trei voturi înapoi”!