Cum a trimis Olguța Târgul de Crăciun de la Craiova la Brașov
Dacă așteptați trenul pe ruta Craiova – București – Brașov și vedeți imagini cu Târgul de Crăciun de la Craiova nu aveți vedenii. Principalele atracții ale Târgului din Bănie, deschis de vineri seară, circulă și pe calea ferată, sub formă de autocolante. Călătorii care vor circula pe această rută vor avea parte de imagini cu principalele atracții ale Târgului de Crăciun de la Craiova și în tren.
Cum a trimis Olguța Târgul de Crăciun de la Craiova la Brașov? Simplu: a colantat trenul Softronic de pe această rută. De altfel, producătorul privat de material rulant recunoscut pe plan internațional este din Craiova și, mai nou, este partener oficial al Târgului de Crăciun.
„SOFTRONIC, partener oficial al Târgului de Crăciun de la Craiova, și-a pregătit trenul care circulă pe ruta Craiova – București – Brașov și retur. În și pe cele patru vagoane, care sunt cele mai moderne care circulă pe calea ferată din țara noastră, veți regăsi informații și fotografii cu poveștile de sărbători de la Craiova“, a anunțat Olguța Vasilescu pe Facebook.
Cum a trimis Olguța Târgul de Crăciun de la Craiova la Brașov. Îndemnul primarului: Veniți cu trenul, că orașul e aproape blocat de mașini și autocare!
Primarul Craiovei recunoaște că orașul este aproape blocat de mașini și le recomandă turiștilor să folosească și trenul pentru a ajunge în Bănie.
„Vă recomandăm acest mijloc de transport, dacă doriți să ne vizitați, mai ales că orașul e aproape blocat de mașinile și autocarele turiștilor și localnicilor. Veți ajunge în gara Craiova și veți putea folosi ca mijloace de transport unul dintre modernele autobuze de pe traseele 1 și 25 sau taxiuri care vă aduc direct la târgul de Crăciun. Trenul Softronic circulă după următorul program: Craiova (5:25h) – București Nord (8:48 h – 9:14 h) si ajunge la Brașov la 11:44h. Se intoarce pe același traseu, cu următorul program Brașov (14:55h), București Nord (17.33 h – 17:45h) și sosește la Craiova la 21:41 h. Dacă vă grăbiți, încă mai găsiți locuri de cazare, mai ales în timpul săptămânii“, este mesajul Olguței Vasilescu.
Târgul de Crăciun din Craiova dezvăluie patru experiențe diferite, într-un singur oraș: tărâmul fermecat din povestea Frumoasa și Bestia, veselia din Satul lui Moș Crăciun, generozitatea unui Crăciun tradițional românesc și incredibilul Crăciun Galactic. Zonele în care se desfășoară anul acesta Târgul de Crăciun sunt: Piața Mihai Viteazul, zona Doljana, strada Theodor Aman, Piața Frații Buzești și esplanada Teatrului Național Marin Sorescu – Piața William Shakespeare.
Citește și: E perioada Târgurilor de Crăciun! Cât costă un pahar de vin fiert sau o porție de mâncare la Craiova