07:50 • ACTUALITATE
Cum arată camera de arme a Parlamentului unde a fost prins irlandezul care a spart Casa Poporului (VIDEO)
Imagini din camera de arme a Parlamentului, unde a pătruns prin efracţie irlandezul băut la sfârşitul anului trecut, au fost difuzate în exclusivitate, miercuri, la Antena 3.
Astfel, a fost refăcut traseul pe care a mers irlandezul ca să ajungă în camera de arme a Parlamentului României. Bărbatul a urcat trei etaje, pe nişte scări elicoidale, iar de acolo a mers până în capătul holului, lung de vreo 30 de metri, spune jurnalistul Antena 3 care a fost văzut imediat în momentul în care încerca să refacă drumul irlandezului.
Apoi, în capătul holului, este camera de arme. Pe toată această distanţă de circa 30 de metri, sunt birouri ale unor senatori, însă nimeni nu l-a văzut pe irlandezul băut care a pătruns în clădire. Traseul nu este unul uşor, dar bărbatul care a reuşit să intre în clădire a fost observat abia la Zona interzisă, unde a fost şi blocat de cei din Parlament până la venirea Poliţiei.