Cum arată forma finală a primului tunel săpat pentru o autostradă din România (VIDEO)
Pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii (A1) Sibiu – Pitești, unde se construiește primul tunel rutier la nivel de autostradă, pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, s-a ajuns la o etapă extrem de importantă: turnarea betonului final al structurii de rezistență. În plus, austriecii de la PORR s-au mișcat foarte bine la foraje, ajungând la un total de 2.000 de metri forați, din totalul de 2.700 m cât au ambele tuneluri.
Cum arată forma finală a primului tunel săpat pentru o autostradă din România. Un video în acest sens a fost postat, miercuri, de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu. Acesta s-a prezentat pe șantier pentru a filma lucrările la tunelurile Daniela și Alina, așa cum sunt ele denumite, fiind vorba de câte un tunel pe sens. Primul adus la forma finala este tunelul Daniela (situat pe sensul de mers Sibiu – Pitești), cu a cărui forare s-a depășit 1.000 de metri.
Potrivit oficialului de la Transporturi, sistemul automat de cofrare și turnare la care se lucra dimineața pe un segment de tunel de 12,5 metri s-a mutat pe următorul segment de 12,5 metri și a dezvăluit, astfel, cum arată forma finală a tunelului Daniela.
Irinel Scrioșteanu a dezvăluit și care este stadiul actual al lucrărilor la partea de tuneluri, primele la nivel de autostradă din România și la care s-a atins pragul de 2000 metri tunel forat din lungimea totală a ambelor fire (2,700 metri):
- 1080 metri forați la Tunelul Daniela (sensul de mers Sibiu-Pitești);
- 920 metri forați la Tunelul Alina (sensul de mers Pitești-Sibiu).
Se vede forma finală a primului tunel săpat pentru o autostradă din România. Ce lucrări s-au mai executat
Potrivit oficialului de la Transporturi, stadiul lucrărilor la cele două tuneluri este următorul:
- au fost realizați 1.290.000 mc din 1.700.000 mc de excavații;
- au fost realizați 325.000 mc din 540.000 mc de umpluturi;
- continuă lucrările aferente structurilor existente pe acest lot și se află în diferite stadii: lucrări de armare, cofrare și betonare elevații, grinzi de rezemare, turnare plăci de suprabetonare, lucrări de instalare grinzi și predale prefabricate, lucrări de sudură tablier metalic;
- continuă lucrările de consolidări prin execuția saltelelor antierozionale, aripi din gabioane, umpluturi din balast în spatele culeelor;
- sunt în curs de finalizare lucrările la podețele prefabricate;
- se execută lucrări de scurgere a apelor, după cum urmează: șanțul de gardă (realizat 3055 m din 7400m), șanțul de bermă (realizat 1940 m din 9100 m), dren longitudinal (realizat 3785 m din 6900 m), șanț picior taluz (1400 m din 17300 m);
- continuă producția de prefabricate în baza organizată pe șantier, fiind produse 469 din 660 buc grinzi prefabricate, 7057 din 7800 buc predale prefabricate, 243 din 300 buc antretoaze prefabricate.
Antreprenorul are mobilizate în șantier 650 persoane și 210 utilaje și echipamente de construcții.
Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș
Antreprenor: PORR Construct SRL;
Lungime: 9,86 km.;
Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Termen contractual deschidere: 2027.