Cum arată pavilionul de la Institutul „Matei Balș” la aproape un an de la incendiu (FOTO)
Pavilionul care a ars la începutul anului la Institutul „Matei Balș” din București, cel mai mare spital COVID din țară, a fost renovat parțial.
Parterul, acolo de unde a pornit incendiul, este tot închis, dar conducerea spitalului spune că va da în folosință aproape 100 de paturi la celelalte trei etaje.
„Mai avem de montat niște panouri de rigips care să facă pereții dintre salon și hol rezistenți la incendiu. După cum vedeți, etajul e într-o stare foarte bună. El ar putea fi folosit și acum. Am făcut o serie de îmbunătăţiri schimbând toată instalația electrică, fire, prize și așa mai departe. Lămpile sunt cu led-uri, ca să minimizăm riscul de incendii”, a spus Cătălin Apostolescu, manager Instititul „Matei Balş”, conform Digi24.
Pavlionul a fost renovat cu bani din sponsorizări şi din bugetul spitalului. Parterul, care are nevoie de reparaţii capitale este cu lacătul pe uşă, din lipsa banilor.
„Am făcut-o cu resurse proprii și cu sponsorizări și ne-am descurcat până acum. Numai senzorii de.. și cu centrala de incendiu au fost 120.000 de euro, am mai plătit încă 100 și ceva de mii de euro pentru schimbarea instalației electrice”, afirmă Cătălin Apostolescu, manager Instititul „Matei Balş”.
În urma incendiului de la Matei Balş au fost găsiţi decedaţi 5 pacienţi, iar alţi 19 au decedat ulterior.