Cum arată și cine este sosia lui Putin (VIDEO)
În ultimii ani, dar mai ales pe fondul războiului din Ucraina, specialiștii în domeniu comportamental și nu numai ei au sesizat schimbări ale feței și ale comportamentului președintelui Rusiei, Vladimir Putin.
Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani, liderul de la Kremlin dezmințe zvonurile conform cărora ar avea o dublură și spunea că i s-a propus să folosească o sosie, însă a refuzat: „Mi s-a propus acest lucru, dar am refuzat. S-a întâmplat în anii grei ai luptei împotriva terorismului„.
La un moment dat a fost publicat și un tabel cu dublurile lui Putin. Iar activistul rus pentru drepturile omului Mark Feigin declara că liderul de la Kremlin utilizează periodic dubluri care îndeplinesc funcții operaționale.
Cine este sosia lui Putin: Polonezul cu venituri de pe urma președintelui rus
Iată însă că recent Kirill Budanov, liderul Direcţiei Generale de Informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării, a afirmat în cadrul unui interviu că liderul de la Kremlin ar avea cel puțin trei dubluri, potrivit Ukraine Today. „Eu personal nu sunt un „expert în Putin”, să spunem așa. Dar, pentru mine, sunt exact trei dubluri, pe care personal le observ imediat. Câți sunt cu adevărat – trebuie doar să avem mai multe informații”, a afirmat Budanov.
Pe de altă parte, încă de la începutul războiului din Ucraina a devenit cunoscut faptul că Slawek Sobala, în vârstă de 53 de ani, ar fi de 8 ani singura sosie al liderului rus iar acest „job” i-ar fi adus venituri uriașe. Sobala locuiește în prezent la Wroclaw, Polonia, acolo unde există o mare comunitate de ucraineni. Viața lui a devenit mult mai zbuciumată din prima zi de război, 24 februarie 2022, potrivit presei poloneze și ucrainene.