Cum au modificat senatorii un singur cuvânt, ca să treacă o lege de frica celor de la Comisia Europeană
Pentru a nu pierde a doua tranșă de bani din PNRR, parlamentarii puterii au modificat pe repede-înainte legea avertizorilor de integritate, la cererea Comisiei Europene, modificând practic un singur cuvânt din text.
Modificarea la lege a trecut aproape în timp record. Mai întâi, proiectul de modificare a fost depus luni la Parlament, acesta fiind semnat de către premierul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, președinta interimară a Senatului Alina Gorghiu și Alfred Simonis. În aceeași zi, legea primise deja avizul de la Consiliul Legislativ precum și raportul de admitere de la Comisia juridică, iar la doar o zi mai târziu inițiativa a trecut de plenul Senatului. Proiectul de lege nu a primit niciun vot „împotrivă”, întrucât aceste este vital pentru deblocarea celei de-a doua tranșe din PNRR, însă opoziția a subliniat că legea avertizorilor de integritate are în continuare o serie de probleme grave.
Senatul este prima Cameră sesizată iar votul final urmează să se dea în Camera Deputaților săptămâna aceasta.
Cuvântul cu probleme
În noua formă a legii, modificată de către Senat, practic a fost eliminat un singur cuvânt – „temeinice” din sintagma „indicii temeinice referitoare la încălcări ale legii”, criticată anterior de mai multe ONG-uri, precum și autorități europene. Noua formă a legii arată astfel – „prin excepție de la prevederile alin. (1), raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează și se soluționează în măsura în care conține indicii referitoare la încălcări ale legii”.
Modificarea a venit după ce Comisia Europeană a subliniat că sintagma „indicii temeinice“ din legea propusă inițial este o măsură de natură a conduce la o examinare subiectivă a raportărilor anonime. Comisia a mai avertizat că o astfel de formulare nu ar asigura potențialilor avertizori nivelul adecvat de certitudine juridică și ar putea descuraja raportările. Astfel, România nu ar mai fi dispus corect Directiva europeană, iar în consecință nu ar fi îndeplinit un jalon de care se leagă a doua tranșă de bani din PNRR.
Modificarea nu rezolvă problema de fond
Parlamentarii din opoziție au criticat PNL-PSD pe motiv că nu au modificat toate prevederile din lege care erau cu probleme pentru avertizori. Conform senatoarei USR Elene Spătaru, legea pune în continuare „pumnul în gură avertizorilor de integritate și în continuare puneţi în pericol dezvoltarea României blocând PNRR-ul”.
Miercuri, 15 martie, critici au venit și din partea fostului ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea, unul dintre principalii coordonatori din vechea coaliție a PNRR. Acesta a avertizat că România riscă să piardă 1,4 miliarde de euro dacă nu finalizează urgent problemele din legea avertizorului de integritate și jalonul privind decarbonizare.
„Ne aflăm într-un moment de cotitură pentru viitorul celui mai amplu proiect de modernizare a României. Guvernul și administrația centrală au încercat, până acum, mici șiretlicuri prin care să încerce vigilența Comisiei Europene. Este evident că această practică nu merge. Suntem în întârziere majoră în ceea ce privește fluxul de bani pentru a alimenta șantierele PNRR. Este nevoie să ne apucăm serios și cinstit de muncă, PNRR încă mai poate fi un succes, în întregime”, a declarat Cristian Ghinea.
Acesta a mai notat că Cererea de plată numărul 2, depusă cu o întârziere de trei luni, a ieșit din termenul prevăzut de două luni de evaluare. Conform fostului ministru, Comisia Europeană a trimis deja două rânduri de scrisori în care cere cu insistență MIPE și Guvernului să ofere lămuriri și documente justificative pentru mai multe dintre ținte și jaloane, rămase încă nefinalizate în concordanță cu cerințele PNRR.
Lege făcută praf
Comisia Europeană ar fi trimis la jumătatea lunii ianuarie o scrisoare către guvernul de la București în care avertizează cu privire la două mari restanțe pe care executivul nostru trebuie să le îndeplinească pentru a primi ce-a de-a doua tranșă de bani. Mai exact, oficialii europeni au transmis că sunt nemulțumiți cu progresul decarbonizării (problema închiderii minelor de cărbune) și legea avertizorului de integritate.
Aceasta din urmă a trecut pe repede-înainte la jumătatea anului trecut, deși mai mulți experți juridici avertizau că țara noastră riscă să intre în procedură de infringement din cauza unor amendamente scrise prost. Tot atunci, președintele Asociației pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă Radu Nicolae preciza că legea în forma în care a fost adoptată va crea probleme majore României.
„Amendamentele adoptate sunt, in mare parte, nepotrivite, descurajează avertizarea în interes public și nesocotesc Directiva europeană. Urmează infringement! Deși reprezentanții Ministerului Justiției au repetat în continuu că adoptarea amendamentelor aruncă în aer jaloanele din PNRR și că textul legii a fost negociat la nivelul Comisiei Europene, coaliția de guvernare a mers înainte cu adoptarea de amendamente contrare Directivei. ”, a subliniat Radu Nicolae.
Totodată, legea adoptată de Parlament îngrădește posibilitatea de divulgare publică a cazurilor de încălcare a legii, dincolo de prevederile Directivei europene în materie, și sub standardele deja stabilite prin Legea nr. 571/2004. Pentru a putea divulga public încălcările legii, avertizorii de integritate trebuie să aștepte minim 3 luni de la data la care au raportat atât pe canalul intern (în cadrul instituției din care fac parte), cât și pe canalul extern (către alte instituții ale statului sau Agenției Naționale de Integritate), scrie ziare.com