Cum comentează Iohannis propunerile pentru șefia DNA
Președintele Klaus Iohannis a oferit o reacție vis-a-vis de schimbările care au loc la nivelul șefiei DNA și cea a Parchetului General. Acesta a declarat că apreciază faptul că, Ministerul Justiţiei a decis din timp să facă propunerile, care „vor ajunge la mine și voi lua o decizie corespunzătoare”.
”Apreciez că ministerul a lucrat foarte corect, anunţând din timp aceste concursuri şi ţinându-se de agenda stabilită. Este un lucru important pentru noi toţi”, a arătat Klaus Iohannis într-o conferință de presă în Luxemburg,
”Urmează, evident, următorul pas, care este la CSM, după care propunerile vor ajunge, dacă sunt agreate de CSM, la mine şi voi lua o decizie corespunzătoare”.
Concursurile pentru şefii Parchetului General, DNA şi DIICOT reprezintă „un pas important”, procedurile în acest sens pornind „de la zero”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.
„Anunţul ministrului Justiţiei de astăzi este un pas important într-o direcţie pe care cu toţii ne-o dorim bună. Este vorba de scoaterea la concurs a celor trei posturi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT, conducerile acestor parchete, în conformitate cu noile Legi ale Justiţiei şi la termen.
S-au organizat interviurile la minister şi ministrul a anunţat opţiunile care au reieşit de acolo. Urmează, evident, următorul pas, care este la CSM, după care propunerile vor ajunge, dacă sunt agreate de CSM, la mine şi voi lua o decizie corespunzătoare”, a spus şeful statului român, într-o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel.
Iohannis a apreciat că „nu se pune problema dacă trebuie schimbat sau nu trebuia schimbat”. „Este o procedură de la zero”, a arătat el.