Cum devii membru PNL și ce obligații ai ca membru de partid
O adeziune și o cotizație lunară cât prețul unei pâini sunt principalele condiții care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru în cel de-al doilea partid ca mărime din țară. Pe lângă faptul că ai șansa să fii ales în structuri politice sau administrative, există și o serie de obligații. În plus, trebuie îndeplinite niște criterii pentru a fi acceptat în rândurile grupării politice.
În linii mari, sunt aceiași pași ca în cazul adeziunii la PSD, existând însă restricții suplimentare.
Cum devii membru PNL
Conform statutului partidului, poate să devină membru orice cetăţean român cu drept de vot și care îndeplinește cumulativ, următoarele condiţii:
a) aderă la principiile și valorile afirmate de PNL și dorește să acţioneze pentru realizarea acestora;
b) recunoaște și respectă Statutul, Programul Politic, Codul Etic și celelalte documente ale partidului, precum și regulamentele aprobate pe bază și pentru aplicarea dispoziţiilor statutare;
c) este apreciat și cunoscut ca un cetăţean onest și competent, cu o bună reputaţie, care poate contribui la îndeplinirea obiectivelor partidului.
d) nu se află în situaţiile de interdicţie prevăzute în Legea partidelor politice.
Calitatea de membru se dobândește ca urmare a deciziei Biroului Politic Local, validate de Biroul Politic Județean, pe baza unei adeziuni formulate în scris de către candidat, a unei fișe personale și a unei declaraţii pe propria răspundere că îndeplinește condiţiile de înscriere prevăzute în Statut, depuse la sediul organizaţiei locale pe raza căreia candidatul își are domiciliul, reședinţa sau locul de muncă, la alegerea sa.
Adeziunea, fișa personală și declaraţia pe propria răspundere se pot depune și electronic.
La data depunerii cererii, BPL al organizaţiei locale respective face publică adeziunea prin afișare la sediul organizaţiei și invită candidatul să se prezinte în faţa BPL în prima ședinţă a acestuia. Pe baza cererii de adeziune, BPL decide prin vot cu privire la cererea de intrare în partid și transmite decizia la BPJ pentru validare.
Cine nu poate fi membru PNL
O persoană nu este primită în rândurile partidului dacă:
a) a fost condamnată penal pentru infracţiuni de corupție sau alte infracțiuni săvârșite cu intenţie;
b) i s-a stabilit, printr-o hotărâre, calitatea de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securităţii în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
c) îi este interzisă, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea drepturilor politice sau cetăţenești.
d) promovează sau a promovat idei sau acţiuni de rasism, xenofobie, antisemitism sau intoleranţă;
e) a ocupat funcţii politice de conducere retribuite în aparatul central al Partidului Comunist Român.
Obligaţiile membrilor
Fără discriminări sau privilegii, membrii PNL au următoarele obligaţii, conform statutului:
a) să respecte Constituţia și legile ţării, să respecte Statutul și regulamentele partidului, normele de integritate și morală publice și Codul etic al PNL;
b) să activeze pentru apărarea suveranităţii, unităţii, independenţei și integrităţii teritoriale a României, precum și pentru consolidarea prestigiului ei în lume;
c) să promoveze și să apere opţiunile politice ale partidului, exprimate prin Programul politic, Programele electorale, Programele de guvernare atunci când participă la guvernare, Declaraţiile, Manifestele, Rezoluţiile și celelalte documente ale acestuia;
d) să pună în practică, cu disciplină și responsabilitate, toate hotărârile și deciziile organelor de conducere ale partidului;
e) să participe activ la toate activităţile partidului la care sunt convocaţi de organismele de conducere în subordinea cărora se află, sau din care fac parte;
f) să pună la dispoziţie cunoștinţele lor profesionale sau de altă natură, precum și informaţiile pe care le dețin, ce pot fi utile în activitatea politică a partidului;
g) să îndeplinească mandatul primit în cazul delegării sau al participării în numele partidului la exercitarea funcţiilor sau demnităţilor publice în care au fost desemnaţi sau aleși cu demnitate, competenţă și cinste și să pună în practică programele și politicile publice asumate de partid;
h) să plătească toate tipurile de cotizații stabilite de organismele competente;
i) să nu participe la acţiuni sau manifestări contrare intereselor partidului și să nu aibă atitudini ori luări de poziţie care să contravină deciziilor și hotărârilor organismelor statutare ale partidului;
j) să respecte celelalte îndatoriri prevăzute în Statut și în regulamentele partidului;
k) să aibă o conduită civică ireproșabilă; să susţină și să promoveze dialogul civic în cadrul comunităţii în care trăiesc și în mediul profesional în care își desfășoară activitatea;
l) să susţină candidaţii partidului, desemnaţi de organismele competente, pentru a ocupa o funcţie publică ce se dobândește prin alegere sau numire.
Simplii membri plătesc o cotizație de 3 lei/ lună, cuantumul ei crește în funcție de poziția ocupată în ierarhia grupării.