Cum devii membru USR și ce obligații ai ca membru de partid
Nu trebuie să fii cetățean român, pentru a deveni membru în Uniunea Salvați România, dar trebuie să îți asumi anumite obligații. În caz de excludere, nu poți fi reprimit mai devreme de cinci ani.
Conform statutului USR, poate fi membru al grupării orice cetăţean romăn, sau orice cetăţean al Uniunii Europene cu domiciliul în România. Trebuie doar să îndeplinească următoarele criterii:
- are drept de vot;
- nu i-a fost interzisă prin lege asocierea politică;
- aderă la statutul, programul şi procedurile interne ale USR;
- îndeplineşte criteriile de admitere în USR stabilite de Comitetul Politic.
Procedura de admitere a membrilor se va face în baza Regulamentului de Admitere a Membrilor stabilit de Comitetul Politic.
După admitere, membrii USR au obligaţia de a menține în permanenţă situaţia lor de la data admiterii. Asta presupune îndeplinească permanent citeriile de admitere în partid.
Există multe asemănări dar și o serie de deosebiri între condițiile impuse de USR și cele ale PSD sau PNL.
Cum se admit noi membri
Admiterea unui nou membru al USR se face în baza unei cereri scrise adresate Biroului Filialei Locale în care solicitantul doreşte să activeze.
Regulamentul de Admitere a Membrilor poate conţine obligativitatea prezentării şi altor documente, după caz.
Dacă o astfel de organizaţie locală nu există, cererea se adreseaza Biroului Filialei Judeţene din judeţul în care solicitantul doreşte să activeze.
Dacă o astfel de organizaţie Judeţeană nu există, cererea se adresează Biroului Naţional.
Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot cere înscrierea intr-o filiala locala din Diaspora.
Decizia de admitere sau de respingere a cererii adresate Filialei Locale aparţine Biroului Filialei Locale sau Judeţene.
Decizia de respingere luată de Biroul Local/ Judeţean/ Municipal va trebui motivată, numai în cadrul USR.
Demisia sau excluderea
Calitatea de membru al USR se pierde prin:
- demisie;
- excludere din partid, în condiţiile prevăzute de prezentul statut;
- deces;
- alte cazuri prevăzute expres în statut.
Un membru USR poate fi suspendat din calitatea sa de membru. Pe perioada suspendării acesta nu poate exercita drepturile sale ce decurgeau din calitatea de membru,. Păstrează însă obligaţia de a respecta îndatoririle membrilor USR.
Un membru USR se poate autosuspenda din calitatea sa de membru, din funcţiile de conducere ori din funcţiile obţinute cu sprijinul politic al USR.
Pe perioada suspendării, nu poate exercita drepturile sale ce decurgeau din calitatea de membru ori din funcţile de conducere ori din funcţiile obţinute cu sprijinul politic al USR.
O persoană care a fost exclusă din USR nu poate fi reprimită în partid mai devreme de 5 ani de la data excluderii.
Obligațiile membrilor
Membrii USR au următoarele îndatoriri:
- să respecte statutul USR, precum şi orice acte de decizie ale (în ordinea importanţei):
– organelor de conducere naţionale;
– organelor de conducere din care fac parte;
– organelor de conducere judeţene/municipale corespunzătoare Filialei Locale de care aparţin;
– organelor de conducere ale Filialei Locale de care apartin;
- sa nu întreprindă acţiuni în contradicţie cu obiectivele politice ale USR;
- sa nu prejudicieze, prin luări de poziţie publice, interesele legitime ale USR şi ale membrilor săi;
- de a asigura confidenţialitatea informaţiilor cu care au luat contact în activitatea din cadrul sau în legatură cu USR, dacă acestea au caracter confidenţial. Lipsa marcajului sau anunţului lipseşte informaţia de caracterul confidenţial;
- să plătească cotizaţia lunară de membru;
- să aibă un comportament moral şi demn în societate;
- să nu aibă un comportament injurios sau calomniator la adresa unui alt membru USR;
- să respecte orice alte obligaţii stabilite membrilor în statut.