Cum fură unii curent. Mașină electrică de director la stat, încărcată pe bani publici

Publicat: 01 mart. 2023, 07:30, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum fură unii curent. Mașină electrică de director la stat, încărcată pe bani publici

Bogdan Sună, directorul Oficiului Registrului Comerțului (ORC) Vaslui, și-a cumpărat o Dacia Spring pe care o încarcă de la birou. Cum o încărcare completă a bateriei costă aproximativ 30 de lei, economia pe care Sună o face în fiecare lună este de aproximativ 600 de lei. 

Bogdan Sună, directorul Oficiului Registrului Comerțului (ORC) Vaslui, s-a adaptat și timpurilor actuale și reglemetărilor din domeniul energiei. Acesta face zilnic naveta de la Iași la Vaslui, iar pentru a se împrieteni cu mediul, dar și pentru a scoate mai puțini bani din buzunar, și-a cumpărat o mașină electrică.

O Dacia Spring a cărei baterie are o autonomie de aproximativ 230 de kilometri, fix cât îi trebuie directorului ORC Vaslui să se deplaseze de la domiciliu la locul de muncă. Pentru a nu depăși acasă plafonul de energie impus de 255 kw/lunar, Sună își încarcă autoturismul de la prizele Oficiului Registrului Comerțului Vaslui, încărcând totodată și facturile la curent ale instituției pe care o conduce.

Marți dimineață, mașina acestuia era conectată la o priză din interiorul ORC Vaslui, printr-un cablu special folosit pentru astfel de încărcări. Cum o încărcare completă a bateriei costă aproximativ 30 de lei, economia pe care Sună o face în fiecare lună este de aproximativ 600 de lei.

Contactat telefonic, directorul ORC Vaslui a declarat că ieri dimineață doar a verificat o priză, să vadă dacă poate încărca mașina de la ea, și că astfel de încărcări de la prize normale pot dura și 12 ore, prin urmare e exclus ca el să se folosească de prizele Oficiului pentru a-și alimenta mașina cu curent electric, scrie vremeanoua.ro