Cum i s-a schimbat viața lui Bordea, după ce a câștigat America Express: „Înainte eram superficial, haotic…”
Cătălin Bordea a câștigat America Express și spune că această experiență dură l-a schimbat foarte mult. Nu i-a adus doar premiul cel mare de 30.000 de euro pe care l-a împărțit cu Nelu Cortea, ci și dorința de a se cunoaște mai bine și de a schimba anumite lucruri în viața lui.
Invitat în cadrul podcast-ului lui Damian Drăghici, Cătălin, 38 de ani, a povestit cum se simte după concursul care i-a adus și un mare surplus de notorietate.
„Sunt într-o regăsire. După ce m-am întors de la «America Express», am început să mă caut. Să devin mai ancorat în realitate. Înainte, eram superficial, haotic, îți ziceam că vin, apoi nu mai veneam.
Amânam lucruri și aveam tendința să mă izolez de oameni, să stau doar eu cu soția mea, în lumea mea mică. Mă descopăr. Înainte să plec acolo nu mă credeam în stare de nimic.
Aveam un personaj, prostul, «nu știu ce să fac cu mâinile astea, lasă, lasă!». Și am descoperit că îmi place să fac și apoi să culeg și roadele. Când m-am întors, și eu, și Nelu Cortea am avut o perioadă de două săptămâni în care priveam în gol. Apoi, am început să mă descopăr cine sunt și ce pot să fac”, a dezvăluit Cătălin Bordea.
Bordea face terapie după America Express
Cătălin Bordea a recunoscut și rolul pe care soția sa, Livia, îl are în existența lui. Pe lângă faptul că-l ajută la corectarea cărții pe care o scrie de câțiva ani, printre altele.
”Două chestii mi-au schimbat viața: experiența asta și soția mea. La «America Express» m-am dus de distracție, apoi a venit soția mea care mi-a spus că trebuie să ne maturizăm, să facem lucruri. Fac terapie. Deși eram împotrivă înainte, eram moldovean până la capăt. Apoi, consideram că nu-mi permit să intru în depresii, să am anxietăți. După «America Express» am făcut terapie”, a comentat artistul.
A învățat să nu se mai teamă de nimic
Emisiunea i-a adus în față situații cu care nu se mai confruntase în viață, care l-au ajutat pentru ceea ce va urma.
”Acolo, mi-a dispărut frica! Am avut atac de panică, un membru al cartelului, într-o mașină, apoi mi-a dispărut frica dintr-o dată. În Columbia, umblam cu Cortea și cu cameramanul prin mahalale. Și-am ajuns acasă, alte frici de relații personale, și-am spus: «Gata, nu mai are rost să am frici!». Momentul declanșator în călătoria asta a fost cu nenea care ne-a luat la autostop.
La TV a fost 5 minute, dar a durat 45-50 de minute în realitate. Și el ne povestea că i-au murit niște prieteni, membri ai cartelurilor, ne întreba ce căutam acolo, i se părea că eu sunt dubios…. Nelu a fost erou, îl ținea de vorbă, a sesizat că eu mă topesc. Eu am vrut să sar din mașină la un moment dat! Ăla a fost un moment în care au fost învârtite niște butoane, m-am schimbat total apoi”, a mărturisit Cătălin Bordea.