Cum poți să intri la instanța supremă în starea de pandemie
Print-un ordin intern s-a modificat modul în care cetățenii, părți în dosare, dar și avocații vor putea intra în sălile unde se desfășoară procesele de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, declarațiile privind situațiile de risc pentru răspândirea COVID-19, atât în ceea ce privește adaptarea conținutului la reglementările actuale, cât și prin reducerea la maximum a cantității de date cu caracter personal din declarația aplicabilă publicului nu se mai solicită CNP, domiciliu, indicarea contactelor ci numai a împrejurării dacă a existat un contact cu o persoană diagnosticată cu COVID-19. Adimistrația instanței a actualizat lista simptomelor considerate caracteristice pentru infecția cu SARS-COV-2, în acord cu reglementările actuale ale OMS.
– Declarațiile de triaj pot fi (și se recomandă să fie prezentate) exclusiv în format electronic de către toate persoanele care solicită accesul în sediile ÎCCJ. Nu mai este necesară transmiterea în prealabil a declarației prin e-mail. Chiar dacă se prezintă declarația în format tipărit, ea este verificată vizual de jandarmi și rămâne în posesia declarantului, care trebuie să o păstreze asupra sa până la momentul părăsirii sediului.
– Avocații și procurorii de ședință sunt exceptați de la obligația prezentării declarației de triaj, în baza probării acestei calități prin card de avocat/împuternicire avocațială, respectiv prin legitimația de serviciu. Aceste persoane au obligația să anunțe dacă se află în vreuna dintre situațiile prevăzute în declarația de triaj, fiind anunțat medicul instituției.
-Președintele completului de judecată are decizia finală în ceea ce privește accesul în sediu a unor persoane aflate în situații de risc, medicul instituției putând dispune măsuri suplimentare de protecție. De asemenea, președintele completului dispune cu privire la purtarea măștii de protecție în timpul ședinței de judecată, la momentul identificării sau acela în care persoana se adresează instanței.
– Se corelează prevederile ordinului cu hotărâri ale CNSU sau ordine ale MS, făcându-se trimitere la situațiile de excepție reglementate prin intermediul acestora.
– Se introduce în ordin procedura care există deja (instituită printr-o adresă a președintelui ÎCCJ transmisă dispozitivelor de jandarmi), privind repetarea măsurătorii temperaturii corporale dacă aceasta este superioară celei maxim admise însă în interiorul marjei de eroare de +/- 0,5 grade celsius.
– Se fac mențiuni privind situația persoanelor care prezintă temperatură bazală modificată, fără semnificație patologică, persoane care urmează tratamente medicamentoase care modifică temperatura corporală etc.
– Se reglementează expres și unitar modalitatea de acces a jurnaliștilor în sediile ÎCCJ.
– Se modifică modalitatea de acces a persoanelor care doresc să participe la o ședință publică fără a avea calitatea de parte (altele decât ziariștii), eliminându-se obligativitatea depunerii unui certificat medical. Totuși, în cazul acestora se solicită transmiterea în prealabil a declarației din rămâne singura situație, pentru a putea fi emis un aviz de către medicul instituției. La acces vor prezenta o nouă declarație actualizată. Soluționarea acestei categorii de cereri se face în toate cazurile de către prim-magistratul asistent.
– Se introduce o excepție pentru persoanele și delegațiile cu privire la care se aplică regulile curtoazie diplomatică/de protocol, președintele dispunând în aceste cazuri care dintre măsurile de protecție rămân aplicabile și care vor rămâne la latitudinea invitaților.
– Se elimină interdicția privind participarea membrilor personalului la acțiuni de formare, face-to-face, însă acestea trebuie aprobate în prealabil de conducerea ÎCCJ.
Se reglementează situația persoanelor din cadrul personalului propriu pentru care medicul instituției a recomandat să nu se prezinte o anumită perioadă, după caz acestea putând opta pentru desfășurarea activității de la domiciliu, dacă este posibil și cu încuviințarea conducătorului ierarhic, intrarea în concediu de odihnă sau prezentarea, la sfârșitul perioadei, a unui certificat de concediu medical.
– Se actualizează mențiunile care trebuie înscrise pe toate citațiile sau comunicările emise de ÎCCJ, cu indicarea aplicației de dosar electronic.
– Se introduc reguli privind păstrarea și distrugerea documentelor întocmite în aplicarea ordinului, inclusiv a avizelor emise de medicul instituției.