Cum putem avea un păr frumos și sănătos.Tratamente pentru părul uscat, de la A la Z

Publicat: 17 nov. 2021, 10:30, de Otilia Caloian, în LIFESTYLE , ? cititori
Cum putem avea un păr frumos și sănătos.Tratamente pentru părul uscat, de la A la Z

Când vine vorba de un păr sănătos și strălucitor, hidratarea este imperios necesară. Acest lucru menține culoarea părului, ne scapă de firele rebele, iar aspecul este unul neted și fin. Părul uscat devine o reală problemă, în special în sezonul rece, așadar, iată câteva tratamente și trucuri, primite de la experți, care ne ajută să ținem la distanță deshidratarea părului.

Există două tipuri de păr uscat, spun specialiștii. Primul este produs de încetinirea producției de sebum, care apare odată cu înaintarea în vârstă sau din cauze genetice. Scalpul produce sebum care coboară pe firul de păr de la rădăcină până la vârfuri. Cu cât rădăcina produce mai puțin sebum, cu atât va fi mai uscat la vârfuri. De asemenea, părul poate fi uscat și de la sine. De exemplu, părul creț poate avea un aspect mult mai deshidratat, iar asta pentru că sebumul nu poate ajunge pe întreaga lungime a firului de păr.

Al doilea motiv ține de consecințele pe care trebuie să le îndurăm din cauza expunerii excesive la vopsit sau la căldură. În acest sens, trebuie să ne creem o nouă rutină și să scăpăm de obiceiurile proaste pentru a reda strălucirea părului.

Tratamentul de zi cu zi pentru părul uscat

În cazul în care ne spălăm părul foarte des, ar trebui să ne schimbăm șamponul cu unul delicat, iar apoi să aplicăm neapărat un balsam. “Rutina de spălare a părului este unică pentru fiecare în parte. Unele femei pot sta și o săptămână fără să fie nevoite să-și spele părul, în timp ce altele trebuie să o facă aproape zilnic. Dacă părul se simte uscat, ar trebui să încercăm să-l spălăm mai rar și să avem grijă la produsele pe care le folosim”, ne explică Cristina Scrisu, stilist Wella Professionals.

Apă micelară pentru părul creț și bucle

Din când în când, mai putem să sărim peste spălatul pe cap. Atunci când timpul nu ne permite, putem folosi un șampon uscat, ne spune stilistul. De asemenea, dacă avem părul creț sau bucle, putem avea un aspect sănătos și hidratat cu ajutorul apei micelare pentru păr. ”Buclele și părul creț au nevoie de extra îngrijre, iar în acest sens se recomandă șamponul micelar pentru o spălare profundă și pentru a îndepărta impuritățile fără să eliminăm uleiurile esențiale”, spune Cristina Scrisu.