„Cum putem negocia cu criminalii? Am avut de-a face cu bandiți înarmați și antrenați, locali și străini”. Discursul integral al preşedintelui Kazahstanului (VIDEO)
Într-un mesaj televizat, menționat de Reuters, preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a declarat vineri că a autorizat forţele de ordine să deschidă focul ”fără avertisment” împotriva ”teroriştilor”.
Mesajul integral șefului statului Kassym-Jomart Tokayev adresat poporului din Kazahstan, potrivit stiripesurse.ro:
„Dragi compatrioți,
În țara noastră continuă operațiunile antiteroriste. Poliția, garda națională și armata desfășoară activități de amploare și bine coordonate pentru a restabili ordinea în conformitate cu prevederile Constituției. Ieri, situația din orașele Almaty, Aktobe și regiunea Almaty s-a stabilizat. Introducerea stării de urgență dă roade. Legalitatea constituțională este restabilită în toată țara. Dar teroriștii continuă să distrugă bunurile statului și cele private și să folosească arme împotriva cetățenilor.
Am dat ordin forțelor de ordine și armatei să deschidă foc fără somație. În străinătate, se fac apeluri către părți pentru negocierii în scop de soluționare pașnică a problemelor. Ce prostie! Cum putem negocia cu criminalii? Am avut de-a face cu bandiți înarmați și antrenați, atât locali, cât și străini. Da, anume cu bandiți și teroriști. Prin urmare, ei trebuie să fie lichidați. Și asta vom face în curând. Forțele de ordine sunt pregătite din punct de vedere moral și tehnic să aducă la îndeplinire această sarcină. După cum știți, bazându-se pe principalele prevederi din documentele statutare ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, Kazahstanul a făcut apel la șefii statelor participante solicitând întroducerea unui contingent de menținere a păcii pentru a ajuta la stabilirea ordinii constituționale. Acest contingent de militari a venit în țara noastră pentru o perioadă scurtă de timp având funcția de protecție și sprijin.
Aș vrea să exprim sincere mulțumiri Prim-ministrului Armeniei, care prezidează OTSC, precum și Președinților din Belarus, Kârgâzstan și Tadjikistan. Vreau să-mi exprim recunoștința specială față de Președintele Rusiei, Dl Vladimir Putin. Dânsul a răspuns foarte prompt și, foarte important, a reacționat într-o manieră prietenoasă la apelul meu. De asemenea, îmi exprim recunoștința Președintelui RPC, Președinților Uzbekistanului, Turciei, liderilor ONU și altor organizații internaționale pentru mesajele de susținere. Evenimentele tragice din țara noastră evidențiază într-o altă lumina problemele democrației și ale drepturilor omului.
Democrația nu înseamnă permisivitate și, cu atât mai mult, nici incitare, inclusiv în blogosferă, la acțiuni ilegale. În discursul meu cu ocazia împlinirii a 30 de ani de Independență, am menționat că anume legea și ordinea sunt garanția principală pentru bunăstarea țării noastre. Și nu numai pentru Kazahstan, ci și pentru toate statele civilizate. Acest lucru nu înseamnă abuzarea libertăților civile și drepturilor omului. Dimpotrivă, așa cum a arătat tragedia din Almaty și alte orașe din Kazahstan, nerespectarea legilor, permisivitatea și anarhia duc la încălcarea drepturilor omului. În Almaty, bandiții teroriști au distrus nu numai clădirile administrative, ci și bunurile personale ale civililor. Ca să nu mai vorbim de sănătatea și viața a sute de civili și militari.
Exprim sincere condoleanțe familiilor victimelor și celor apropiați. Vreau să vă reamintesc că la propunerea mea, în luna mai 2020, a fost adoptată o lege privind întrunirile pașnice ale cetățenilor. Această lege, de fapt, este un mare pas înainte în promovarea democrației în țara noastră, pentru că prevede nu un caracter permisiv al mitingurilor și adunărilor, ci de notificare. Legea are în vedere toate regiunile centrale ale tuturor orașelor din țară. Însă unii așa-ziși „apărători ai drepturilor omului” și „activiști” se pun mai presus de lege și consideră că au dreptul să se adune unde vor și să pălăvrăgească despre ce vor. Din cauza acțiunilor iresponsabile ale acestor activiști nedoriți, poliția este distrasă de la activitatea principală de asigurare a ordinii publice. Reprezentanții legii adesea sunt supuși violenței și insultelor.
Tot din cauza acestor „activiști” internetul „cade”, drept urmare interesele a milioane de cetățeni și afacerile locale au de suferit. Adică, se aduc daune uriașe stabilității economice, sociale și politice interne. În încălcarea legii și ordinii un rol de mijlocire și, de fapt, de instigare îl joacă așa-numitele mass-media „libere” și „activiștii venetici”, care sunt străini de interesele fundamentale ale poporului nostru multinațional. Putem spune fără exagerare că toți acești demagogi iresponsabili au devenit complici în declanșarea tragediei din Kazahstan. Și noi vom reacționa dur la toate actele de vandalism împotriva legii. Nu există niciun dubiu că vom depăși rapid această perioadă neagră din istoria noastră. Principalul lucru este să prevenim repetarea unor astfel de evenimente în viitor.
Am dispus crearea unei echipe operative speciale care va căuta și va reține bandiții și teroriștii. Promit cetățenilor noștri că toate aceste persoane vor răspunde în fața legii. Rog pe toți cetățenii din Kazahstan să fie atenți și vigilenți și să raporteze orice activitate suspectă a unor persoane dubioase organelor legii și să utilizeze rețelele de asistență telefonică. Vom desfășura o „analiza dură” în legătură cu acțiunile organelor de interne și ale armatei, cât și coordonarea interdepartamentală a acestora. S-a dovedit, de asemenea, că nu existau suficiente forțe speciale, mijloace și echipamente speciale. Deci, ne vom ocupa urgent de aceste probleme.
Este extrem de important să înțelegem de ce statul „dormea” și nu a văzut pregătirile ascunse pentru atacurile teroriste ale celulelor de militanți. Numai Almaty a fost atacat de 20 de mii de bandiți. Acțiunile lor au arătat existența unui plan clar de atacuri asupra obiectivelor militare, administrative și sociale în aproape toate regiunile, coordonarea bine regizată a acțiunilor, pregătire și disponibilitate pentru luptă și cruzime bestială. Pe lângă grupele de militanți, au acționat și specialiști antrenați pentru sabotaj ideologic, care utilizează cu pricepere dezinformarea sau „falsurile” și sunt capabili să manipuleze starea de spirit ale oamenilor. Se pare că de pregătirea și conducerea lor s-a ocupat un comandament unic. De această problemă au început să se ocupe Comitetul de Securitate Națională și Parchetul General.
Și acum știri bune.
În legătură cu stabilizarea situației, am dispus refacerea conexiunii la Internet în anumite regiuni ale țării în anumite intervale de timp. Sunt sigur că această decizie va avea un efect pozitiv asupra vieții cetățenilor noștri. Dar vă avertizez că accesul liber la Internet nu înseamnă plasare de inventii, calomnii, insulte, mesaje incitante. Dacă vor apare astfel de mesaje vom lua măsuri pentru a identifica și a pedepsi autorii acestora. Operațiunea de combatere a terorismului continuă. Grupele de militanți nu și-au depus armele, au continuat să comită crime și pregătirile pentru violențe. Lupta împotriva lor trebuie să fie dusă până la capăt. Cine nu se predă va fi anihilat. Mai avem mult de lucru pentru a învăța lecțiile tragediei pe care am trăit-o. Inclusiv din punct de vedere socio-economic.
Guvernul va trebui să ia decizii concrete, despre care voi vorbi pe 11 ianuarie în Mazhilis. Acum vreau să vă spun, dragi compatrioți, că sunt mândru de voi. Îmi exprim recunoștința acelor cetățeni din Kazahstan care în aceste zile au rămas calmi și au depus eforturi pentru a asigura stabilitatea și ordinea publică.
În ciuda provocărilor, incitărilor distructive, ați rămas fideli legii și țării voastre. Vreau să mulțumesc studenților din orașele mari, membrilor colectivelor de muncă, muncitorilor din industrie și agricultură pentru conștiința civică dovedită.
Mulțumesc locuitorilor din regiuni care au asigurat ordinea în cadrul protestelor. Toate cererile, exprimate într-o manieră pașnică, au fost auzite. În urma dialogului s-a ajuns la un compromis, s-au găsit soluții la probleme sociale și economice acute. De aceea, în regiunile unde s-a menținut o situație stabilă vom ridica treptat starea de urgență. Sunt absolut sigur că Patria noastră sfântă – c – va deveni un stat puternic pe harta lumii, economia noastră se va dezvolta dinamic și situația socială a cetățenilor noștri se va îmbunătăți. Pentru a atinge aceste obiective voi propune un plan de reformă și măsuri concrete pentru implementarea acestora.
Vă doresc tuturor multă sănătate și prosperitate!”.