Cum rămâne cu pensiile pentru grupe de risc și condiții grele. Ajutoarele și compensațiile pe care le vor primi vârstnicii în 2025

Publicat: 13 mart. 2025, 12:13, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în SOCIAL , ? cititori
Cum rămâne cu pensiile pentru grupe de risc și condiții grele. Ajutoarele și compensațiile pe care le vor primi vârstnicii în 2025
pensii

Pensionarii care au lucrat în condiții grele sau în grupe speciale de muncă ar putea beneficia de majorări ale punctajului de pensii, în urma unei decizii recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

După recalcularea din septembrie anul trecut, aproximativ 4,7 milioane de pensii au fost revizuite, însă 900.000 de pensionari nu au beneficiat de nicio majorare, din cauza faptului că au acumulat mai puțini ani, chiar dacă au lucrat în condiții dificile, cu grupă de risc.

Totodată, statul va acorda un ajutor financiar de 800 de lei pensionarilor cu venituri sub 2.574 de lei, distribuit în două tranșe egale, în aprilie și decembrie 2025. În total, 2,6 milioane de pensionari s-ar putea încadra pentru acest sprijin, însă anumite categorii sunt excluse.

După situația creată anul trecut cu recalcularea pensiilor, în care aproape un milion de vârstnici au rămas „pe marginea” calculelor făcute de Ministerul Muncii, o foarte mare parte dintre aceștia au ales calea instanțelor și au dat în judecată Casa de Pensii, solicitând un punctaj suplimentar pentru anii de muncă în condiții speciale. Pe scurt, vârstnicii au solicitat ca anii munciți în medii dificile să fie recunoscuți printr-un calcul mai avantajos al pensiei lor.

În decizia luată de Înalta Curte anul trecut, se stipula că „în interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (l) lit. i) din aceeaşi lege, în locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, iar nu doar cu privire la determinarea stagiului de cotizare, potrivit art. 56 alin. (1) lit. d)”.

Până la această decizie, pensionarii care lucraseră înainte de 2001 în condiții grele primeau doar o recunoaștere a stagiului de cotizare (adică li se recunoștea că au muncit mai mulți ani pe hârtie), dar fără a beneficia de creșterea reală a pensiei.

Schimbarea majoră pentru pensionarii încadrați în grupe de muncă II a venit recent, când Înalta Curte a dispus ca decizia să se aplice uniform de către toate instanțele de judecată. Astfel, în cazul în care un pensionar solicită oricărui tribunal județean, instanța este obligată, prin decizia ÎCCJ să acorde majorarea punctajelor pentru activitățile desfășurate în condiții grele, conform dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Ca efect, nu vor mai exista situații în care un tribunal poate decide într-un fel și altul în alt mod – regula rămânând valabilă pentru toate cazurile similare. Ultima decizie a Curții simplifică astfel procedura pentru pensionari, deoarece nu mai trebuie să-și demonstreze individual dreptul în instanță, ci doar să solicite aplicarea unei decizii deja validate la nivel național.

În paralel cu majorările pentru grupe de muncă și condiții grele, un alt proiect de act normativ prevede acordarea unui sprijin financiar de 800 de lei pentru pensionarii din sistemul public și pentru cei cu pensii militare, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 de lei. Conform proiectului de ordonanță de urgență scos în dezbatere de Ministerul Muncii, aceste sume vor fi acordate în două tranșe egale a câte 400 de lei, una în luna aprilie 2025 și cealaltă în luna decembrie 2025.

Măsurile propuse vizează pensionarii din sistemul public de pensii și din sistemul pensiilor militare de stat, înregistrați la casele teritoriale sau sectoriale, ale căror venituri sunt sub 2.574 lei. Proiectul de act normativ se adresează pensionarilor cu domiciliul în România, având la bază necesitatea îmbunătățirii sistemului de protecție socială. Scopul acestei măsuri este de a sprijini persoanele vulnerabile și de a preveni excluderea socială a beneficiarilor sistemului public de pensii”, subliniază Ministerul Muncii.

Important de menționat în acest context este că, potrivit proiectului de OUG, ajutorul de 800 de lei nu se va lua în calcul la stabilirea plafonului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor și nici la calculul contribuției bănești individuale pentru asigurații care beneficiază de bilete de tratament balnear.

Cu toate acestea, pensionarii care locuiesc în străinătate nu vor beneficia de acest sprijin financiar. Din momentul în care a fost publicată hotărârea Curții, au fost solicitate de către presă clarificări suplimentare de la Ministerului Muncii privind această excepție, putând fi interpretată a discriminatorie.

În prezent, aproximativ 2,6 milioane de pensionari din România au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei, potrivit datelor Ministerului Muncii.

Ultima perioadă a fost una aglomerată pentru știrile care țin de sistemul de pensii, cu atât mai mult cu cât Ministerul Finanțelor a pus marți, 11 martie, în consultare publică un proiect de OUG în care prin care s-ar impune cota unică de impozitare de 10% pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei, plafon neimpozabil. Astfel, Executivul ar fi în acord cu decizia Curții Constituționale din decembrie 2024, iar situația pensiilor speciale și a supraimpozitării pensiilor magistraților va rămâne în continuare pe pauză, deși măsura este una din marile blocaje pentru ca România să poată accesa tranșa a treia din Planul Național de Redresare și Reziliență.