Cum să nu ne păcălim de Black Friday și cum aflăm istoricul prețului unui produs
De Black Friday, comercianții ies în evidență cu promoții atractive. Dar chiar sunt adevărate aceste reduceri? Din păcate, nu, în toate cazurile. Mulți comercianți fac promoțiile la unele produse doar “din pix”, iar unele prețuri pot fi la fel sau chiar mai mari decât în restul anului.
Sunt foarte cunoscute cazurile când mulți retaileri online majorau prețurile, la unele produse, cu o două-trei înainte de Black Friday, ca apoi să poată aplica o așa-zisă reducere substanțială de Black Friday. Cel mai nou caz este al comercianului Altex, care chiar în această săptămână, în plină perioadă de reducere, a fost descoperit de către inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) că a încercat să-și înșele clienții cu peste o mie de produse cărora nu le aplicase, defapt, nicio reducere.
Răspunsul celor de la Altex dă foarte mult de gândit. Potrivit ANPC, „Reprezentanţii Altex au afirmat, cu ocazia discuţiilor pe această temă, că ei nu pot fi corecţi într-o piaţă în care nimeni nu e”.
Cum se află istoricul unui produs vândut online
Potrivit comercianților, cel mai bine se vând în această perioadă produsele electronice și electrocasnice, hainele, încălțămintea și produsele de îngrijire. În cazul în care dorim să cumpărăm un produs, pe care-l găsim la prmoție, pentru a fi siguri că vom face o achiziție bună, putem găsi cât a costat acel produs în ultimele trei luni, accesând portalul istoric-preturi.info.
Am încercat și noi prețurile la mai multe produse. Unele erau, într-adevăr, reduse, altele nu.
De exemplu, am ales, la nimereală, un telefon Iphone 12 Pro Max 5G Gold, de 128 Gb, de pe site-ul Flanco. Aici, produsul apare redus cu 9,5%. Adică în loc de 6.299 lei, ar trebui să plătim cu 600 de lei mai puțin, respectiv 5.699 lei. Ei bine, potrivit portalului mai sus menționat, și acum mai bine de o lună, pe 5 octombrie, telefonul costa tot cât e azi redus (5.699 lei). În septembrie costa 5.899 lei, iar în iulie 5.799 lei. Într-adevăr, telefonul a fost și 6.299 lei pe site-ul Flanco, dar tocmai pe 1 aprilie 2021.
Tot de pe site-ul Flanco am ales și un laptop Lenovo, redus cu 29%, de la 2.699 lei la 1.899 lei. Aici da, reducerea este aplicată vizibil, scăzând, în ultimele 90 de zile chiar cu 34%. Pe 20 octombrie costa 2.699 lei, iar în noiembrie 2020, același produs se vinde cu 2.899 lei. La Emag, care deabia vineri, 12 noiembrie, va organiza Black Friday, același laptop se vinde cu 2.299 lei.