Cum se administrează iodul în cazul unui atac nuclear?
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a explicat faptul ca iodul trebuie administrat doar în cazul unei urgenţe și doar la indicaţia autorităţilor.
„Administrarea de comprimate sau pastile de iodură de potasiu trebuie făcută în cazul unei urgenţe doar la indicaţia autorităţilor. Nu trebuie luate în niciun caz înainte în mod preventiv şi doar dacă există un astfel de anunţ public că aceste pastile ar trebui luate, dacă există în proximitatea României un incident nuclear, iar acest incident se soldează şi cu creşterea nivelului de radiaţii în România şi există iod radioactive în cadrul acestei radiaţii, altfel nu trebuie luate.
Dozajele: se administrează în funcţie de fiecare grupă de vârstă. La copiii nou-născuţi până la vârsta de o lună, 1/4 de comprimat, jumătate de comprimat la copiii cu vârsta de până la 3 ani. Între 3 şi 12 ani – un comprimat, la copiii peste 12 ani şi adulţi – două comprimate. La fel femeile gravide sau cele care alăptează”, a spus Rafila.
Ministrul spune că la adulţii peste 40 de ani nu se recomandă această profilaxie, cu excepţia cazurilor în care expunerea tiroidei la iod radioactiv prin inhalare este extrem de mare şi s-a întâmplat prin expunere directă, adică dacă adultul este exact în zona care se petrece incidentul nuclear. În România nu poate este cazul, a precizat Rafila, discuţiile despre iodura de potasiu fiind aduse în discuţie odată cu apariţia conflictului din Ucraina.
„Tratamentul se administrează în timpul optim de maxim 8 ore de la anunţul autorităţilor, iar posibilitatea administrării nu trebuie să depăşească 24 de ore, pentru că atunci este inutilă şi n-are rost să administreze o cantitate suplimentară de iod. Administrarea se face în doză unică. Aceste produse se păstrează ambalat, în ambalajul original. O cutie completă are 20 de comprimate şi fiecare va primi câteva comprimate, dar ambalate în blister. Nu sunt pastile individuale. Trebuie păstrat la întuneric şi la temperaturi de maxim 25 de grade Celsius. Nu se lasă la îndemâna copiilor. Ca orice fel de alt medicament, el nu trebuie aruncat ca deşeu menajer ar trebui dus la farmacie pentru neutralizarea”, a mai spus ministrul Sănătăţii.