Cum se gestionează un depozit de deșeuri fără costuri de mediu și sănătate

Publicat: 07 nov. 2021, 08:32, de Ziarul Puterea, în Business , ? cititori
Cum se gestionează un depozit de deșeuri fără costuri de mediu și sănătate

Până în 2017, China a fost groapa de gunoi a lumii în ce privește deșeurile plastice ale țărilor dezvoltate. După ce a interzis acest tip de importuri, deșeurile plastice ale țărilor din Vestul Europei au migrat spre Turcia – însă și Turcia a stopat prin lege aducerea lor. În acest context, România și Bulgaria au devenit destinații clandestine predilecte pentru astfel de importuri problematice.

Ca stat membru UE, în România importul de deșeuri plastice este interzis prin legislație europeană – ceea ce nu înseamnă că, ascunse sub eticheta de mărfuri second hand, n-au continuat să curgă spre țara noastră, unde sunt depozitate în gropi neautorizate de gunoi sau pur și simplu sunt arse, cu costuri incalculabile pentru mediu și sănătatea oamenilor.

Situația e dramatică dacă ne gândim că România a fost supusă unui proceduri de infringement pe mediu din partea Uniunii Europene, care a solicitat închiderea urgentă a 15 depozite neconforme din țară. La aproape un an de la declanșarea procedurii, ele nu au fost încă închise, deși România, ca orice stat comunitar, beneficiază de fonduri nerambursabile pentru construirea de SMID-uri, „sisteme integrate de management al deșeurilor”, prin care acestea să fie depozitate fără costuri de mediu și mai ales de sănătate.

Lucrurile s-au mișcat totuși și pe direcția asta, iar lider național în gestionarea acestor depozite ecologice a devenit compania Eco Sud, care operează șase astfel de centre (Vidra, pentru București și Ilfov, Mofleni, pentru Dolj, Mavrodin, pentru Teleorman, Frătești, pentru Giurgiu, Girov, pentru Neamț și unul pentru județul Bacău).

Compania s-a impus încă din 2001 ca operator profesionist pentru acest gen sofisticat de depozite, când a preluat construcția și gestionarea Depozitului Ecologic de la Vidra, care a devenit model de bune practici pentru sector, principiile, politicile de mediu și tehnologiile experimentate la Vidra fiind clonate la celelalte centre ecologice de depozitare a deșeurilor. 

Compania a investit continuu nu numai în tehnologii vizând eliminarea cu costuri minime de mediu a deșeurilor, cât și într-un sistem de monitorizare și control: astfel, calitatea aerului, a apei din pânza freatică și de suprafață este monitorizată pe baza unui program complex, informatizat; puritatea apei freatice fiind măsurată, pentru comparație, atât în amonte cât și în aval de depozit.

În plus, stațiile de epurare a levigatului asigură și monitorizarea levigatului și a calității permeatului rezultat.

Depozitele Ecologice gestionate de Eco Sud folosesc un sistem electronic de cântărire, prin care se identifică operatorul de salubritate și se supune controlului cantitatea și componența deșeurilor, pentru a li se stabili proveniența și natura. Pentru a preîntâmpina orice posibilă „inginerie” există un sistem de supraveghere video a punctelor cheie din depozit, prevăzut în planul de protecție și pază.

Celulele sunt impermeabilizate cu mai multe straturi, pentru a preîntâmpina scurgerile în pânza freatică, printr-un strat de argilă compactată, o geomembrană și un strat geotextil. Levigatul este transportat prin tuburi de dren din polietilenă de înaltă densitate, care în plus au și un filtru mineral.