Cum se poate face o PLIMBARE pe orbita terestră
Între 2001 şi 2009, Rusia a trimis spre platforma orbitală şapte turişti spaţiali la bordul capsulelor sale Soyuz. Primul care a cumpărat un zbor spre ISS a fost americanul Denis Tito, iar ultimul a fost canadianul Guy Laliberté, fondatorul companiei de divertisment Cirque du Soleil.
Iată că acum corporaţia spaţială rusă Energia a încheiat un contract cu compania americană Space Adventures, pentru a trimite doi turişti la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) în 2023. Dintre care unul va putea să facă „o plimbare” pe orbita terestră, potrivit EFE. „Aşa cum este prevăzut, în timpul misiunii unul dintre turiştii spaţiali va efectua o ieşire în spaţiu, însoţit de un cosmonaut, din segmentul rus al ISS”, a informat compania rusă într-un comunicat.
Recent, capsula spaţială americană Dragon Endevour, fabricată de compania privată SpaceX, a efectuat cu succes primul ei zbor cu echipaj uman spre platforma orbitală ISS. Acea misiune a reprezentat în acelaşi timp şi prima lansare a unor astronauţi americani de pe sol american după o pauză de aproape 10 ani.
Penurie la capsule
Revenind la Energia, unul dintre turiştii spaţiali, milionarul american Charles Simonyi, a dorit să repete această experienţă şi a călătorit în spaţiu de două ori, în 2007 şi în 2009. Corporaţia Energia, care fabrică vehiculele Soyuz, a explicat la momentul respectiv că suspendarea turismului spaţial a fost legată de faptul că rachetele şi capsulele ruseşti au devenit singurul tip de vehicul spaţial capabil să transporte echipaje de astronauţi spre platforma orbitală după retragerea din circulaţie a navetelor spaţiale americane.