Cum se recuperează activistul rus Alexei Navalnîi, după greva foamei
Criticul Kremlinului, Alexei Navalnîi, se recuperează după ce a fost în greva foamei și va avea de acum posibilitatea de a comunica cu familia sa.
Astfel a informat agenția de presă TASS. Agenția l-a citat pe Alexander Kalashnikov, șeful Serviciului penitenciar rus, spunând că Navalnîi mănâncă normal, iar greutatea sa este de 82 kg.
Aleksandr Kalaşnikov a mai a declarat că opozantul lui Vladimir Putin şi-a revenit „mai mult sau mai puţin” după greva foamei, terminată după mai bine de trei săptămâni, pe 23 aprilie.
A încetat după ce medicii au spus că va muri
Opozantul în vârstă de 44 de ani, suferind de dureri acute la coloana vertebrală şi picioare, a intrat în greva foamei pe 31 martie, pentru a protesta faţă de condiţiile de detenţie. Pe 23 aprilie, după mai bine de trei săptămâni de greva foamei, Aleksei Navalnîi a anunțat că renunță la forma de protest, după ce medicii l-au avertizat că ar putea să moară.
Navalnîi, cel mai marcant critic din Rusia al preşedintelui Vladimir Putin, execută o pedeapsă de 2 ani şi jumătate într-o colonie penitenciară pentru acuzaţii de fraudă datând din 2014, pe care opozantul le denunţă ca motivate politic.