Cum se simte pacientul cu primul transplant de ochi din lume

Publicat: 12 sept. 2024, 06:18, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Cum se simte pacientul cu primul transplant de ochi din lume
transplant de ochi premieră mondială sistemul imunitar

Medicii care au efectuat primul transplant total de ochi din lume au publicat  raportul privind evoluția uimitoare a pacientului care a beneficiat de această intervenție chirurgicală, considerată o performanță la nivel mondial.

La puțin peste un an de la acest transplant, pacientul, un bărbat american, în vârstă de 47 de ani, este bine, fără simptome de respingere  a grefei de către sistemul său imunitar. Mai mult, grefa de ochi, cu care încă nu poate vedea, totuși pare să reacționeze la lumină.

În luna mai anul trecut, Aaron James a fost supus unui transplant parțial de față și de ochi, după ce a fost electrocutat în timp ce lucra la o linie electrică. Accidentul de muncă a avut loc în 2021 pe o linie sub tensiune de 7.200 de volți și l-ar fi putut costa viața. Bărbatul a scăpat, dar și-a pierdut un ochi și o parte din față a fost arsă complet, inclusiv brațul stng.

În noiembrie 2023, echipa medicală de la Spitalul universitar New York Langone, care s-a ocupat de acest caz extrem de complicat, a făcut primele declarații despre acest transplant incredibil: o premieră mondială, constând într-o intervenție chirurgicală, care a durat 21 de ore și la care au participat 140 de medici, asistente și alți specialiști.

Pacientul nu și-a recăpătat încă vederea cu ochiul transplantat, dar medicii speră că acest lucru se va întâmpla în cele din urmă. Pentru că acesta a fost obiectivul acestui complicat transplant, ochiul donatorului fiind grefat cu celule stem derivate din măduva osoasă a pacientului, cu scopul de a se obține regenerarea nervului optic și recuperarea vederii.

Un test, numit electroretinogramă, care măsoară răspunsul retinei la lumină, a arătat că bastonașele și conurile care formează retina ochiului transplantat au supraviețuit transplantului. Aceasta dovedește că transplantul a funcționat deosebit de bine.

”Mulți experți nici măcar nu credeau că vom ajunge aici, dar am reușit să transplantăm și să menținem  ochiul  fără respingere imună”, a transmis dr. Eduardo D. Rodriguez, care a coordonat echipa medicală, într-un comunicat de presă. Și el continuă, precizând că ”următoarea provocare acum este să înțelegem cum să restabilim vederea pacientului”.