Cum și-a „mutat” soacra un executor judecătoresc într-un apartament confiscat
Doi executori judecătorești din Bihor, frați, au scăpat de răspunderea penală pentru acuzațiile de conflict de interese, după ce unul dintre ei și-a „mutat” soacra într-un imobil confiscat de la un datornic.
Înalta Curte a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenției prescripţiei, după ce Curtea de Apel Oradea i-a achitat, pe motiv că executorii nu pot participa în persoană la licitațiile imobilelor confiscate, însă legea nu zice nimic despre soacre.
Din actele dosarului reiese că în 2008, în plină criză financiară, un debitor a împrumutat de la bancă 150.000 de euro, garantând cu două apartamente.
Întrucât creditul nu a fost restituit, la data de 25.03.2010, banca a solicitat executarea silită a debitorului Kaymaz Akansel, cererea fiind înregistrată la Societatea de Executori Judecătoreşti a celor doi frați, Andrei și Gheorghe Beiușan.
Ulterior, cei doi inculpaţi au solicitat instanței încuviințarea executării silite cu privire la cele două imobile asupra cărora se instituise ipotecă.
În cadrul procedurilor au fost întocmite două rapoarte de evaluare, câte unul pentru fiecare din cele două imobile ipotecate, fiind stabilite valorile de 55.976 euro, respectiv 41.337 euro pentru cele două imobile.
La data de 27.09.2010, în numele executorilor Beiușan a fost emisă publicaţia de vânzare nr. 1 pentru ambele imobile stabilindu-se ca dată a licitaţiei 02.11.2010, afişată în aceeaşi zi.
Debitorul și avocatul lui au reușit revocarea publicației de vânzare și suspendarea provizorie a executării silite, după care a reușit vânzarea unui imobil și achitarea unei părți din datorie, respectiv 40.000 de euro.
După acest moment, executarea silită a continuat doar cu privire la al doilea imobil.
Cum a „trucat” executorul o licitație în favoarea soacrei
Iată ce rețin procurorii în rechizitoriu că s-ar fi întâmplat ulterior:
- „La data de 13.08.2013 inculpata (Mitrică Livia – n.r.), soacra inculpatului Beiușan (Andrei Gheorghe – n.r.) a depus oferta de participare la licitaţie – 80.000 lei şi foaia de vărsământ nr. 118 din 13.08.2013 pentru suma de 14.630 lei, reprezentând cauţiunea.
- La aceeaşi dată, martora (…) depune o ofertă de participare la licitaţie pentru suma de 70.000 lei şi foaia de vărsământ nr. 114 din 13.08.2013, pentru cauţiunea în cuantum de 14.630 lei.
- Ambele depuneri au fost făcute la Raiffeisen Bank Agenţia Bihor, la interval de câteva minute.
- A două zi, în data de 14.08.2013, deşi procedura de comunicare cu debitorul nu a fost îndeplinită, licitaţia a fost desfăşurată de inculpatul (Beiușan Andrei Gheorghe – n.r.) şi imobilul a fost adjudecat de inculpata (Mitrică Livia – n.r.) la preţul de 85.000 lei, inferior preţului de strigare iniţial de 146.265, 75 lei.
- Cu aceeaşi ocazie, s-a stabilit că diferenţa dintre cauţiune şi preţul de adjudecare trebuie depusă în termen de maxim 30 de zile şi după achitarea acesteia şi trecerea unui alt termen de 15 zile, se va emite actul de adjudecare.
- Se consemnează totodată că se restituie martorei (…) cauţiunea de participare la licitaţie. Inculpata (Mitrică Livia – n.r.) a depus suma de 70.370 lei prin foaia de vărsământ 109/09.09.2013 (f. 175 vol. V dosar urmărire penală). La data de 13.09.2013, inculpatul (Beiușan Andrei Gheorghe – n.r.) emite actul de adjudecare nr. 71 în favoarea inculpatei (Mitrică Livia – n.r.), consemnându-se că preţul a fost achitat integral.
- Martora a arătat că inculpata (Mitrică Livia – n.r.) i-a cerut ajutorul spunându-i că doreşte să achiziționeze un apartament. Tot inculpata este cea care i-a dat suma de bani necesară pentru plata cauțiunii. S-au dus împreună la bancă, au făcut depunerile, iar a două zi s-a dus la licitaţie, unde împreună cu (Mitrică Livia – n.r.) şi-au precizat ofertele. După terminarea licitaţiei martora a semnat actele ce i-au fost înmânate de secretară sau de inculpatul (Beiușan Andrei Gheorghe – n.r.), nu a primit suma de bani pe care a depus-o cu titlu de cauțiune întrucât nu erau banii ei.
- Creditorul (banca – n.r.) a formulat la data de 09.10.2013 o contestaţie la executare înregistrată la Judecătoria Oradea, (…) motivul invocat a fost acela că preţul de vânzare este derizoriu.
- Pe parcursul judecăţii, avocatul creditorului a învederat existenţa legăturii de familie dintre inculpata (Mitrică Livia – n.r.) şi inculpatul (Beiușan Andrei Gheorghe – n.r.).
- La întrebarea adresată de instanţă biroului de executori, s-a răspuns în scris, actul fiind semnat de inculpatul (Beiușan Andrei Gheorghe – n.r.), potrivit căruia se comunica inexistenţa legăturii de rudenie. Existenţa legăturii de afinitate a fost confirmată de inculpata (Mitrică Livia – n.r.) la termenul fixat pentru data de 21.03.2014, când i s-a luat interogatoriul”, se arată în documentele instanței.
Motivarea instanței: Soacra executorului avea voie să participe la licitație
Curtea de Apel Oradea i-a achitat pe ambii executori pentru conflict de interese, reținând următoarele:
- „Spre deosebire de Parchet, Curtea apreciază că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1654 alin. 1 lit. c din noul Cod civil. Potrivit acestui text de lege „Sunt incapabili de a cumpăra direct sau prin persoane interpuse, chiar şi prin licitaţie publică (…) executorii (…)”.
- În cauză, nu există nicio probă din care să rezulte că imobilul care a făcut obiectul licitaţiei din data de 14.08.2013 a fost cumpărat de inculpatul (Beiușan Andrei Gheorghe – n.r.) prin intermediul soacrei sale, inculpata (Mitrică Livia – n.r.).
- Dimpotrivă, chiar acuzaţia adusă acestuia este că folosul patrimonial obţinut a fost pentru inculpata (Mitrică Livia – n.r.), prin urmare chiar şi autorul rechizitoriului acceptă ideea că inculpata (Mitrică Livia – n.r.) a cumpărat imobilul pentru sine.
- De menţionat că aceasta nu face parte din categoria persoanelor cărora legea civilă să le interzică participarea la o astfel de procedură, neavând niciuna dintre calităţile prevăzute de textul menţionat. Sintetizând cele de mai sus, concluzionăm că inculpatul (Beiușan Andrei Gheorghe – n.r.) trebuia să se abţină de la efectuarea licitaţiei, dar inculpata (Mitrică Livia – n.r.) putea să participe la această procedură.
- După lămurirea acestor aspecte trebuie analizat dacă inculpatul (Beiușan Andrei Gheorghe – n.r.), în calitate de executor judecătoresc, avea sau nu posibilitatea de a nu o declara adjudecatară pe inculpata (Mitrică Livia – n.r.), pentru a stabili dacă actul pe care acesta l-a îndeplinit are sau nu caracter favorizant. Văzând dispoziţiile legii procesual civile, conchidem că nu.
- Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 845 Cod procedură civilă, care se referă la efectuarea licitației, în alin. 11 se arată în mod expres că executorul va declara adjudecatar persoana care la termenul de licitaţie a oferit preţul cel mai mare, ori după caz cel arătat în alineatele 6-8.
- În speţa de faţă, executorul s-a conformat întocmai acestei dispoziţii legale şi a declarat-o adjudecatară pe inculpata (Mitrică Livia – n.r.), ea fiind cea care a oferit preţul cel mai mare.
- Apoi, dispoziţiile art. 852 Cod procedură civilă impun ca după plata integrală a preţului pe baza procesului-verbal de licitaţie să întocmească actul de adjudecare, iar dispoziţiile art. 855 alin. 2 Cod procedură civilă prevăd că executorul este şi cel care îl pune în posesie pe adjudecatar.
- În consecinţă, actul îndeplinit de inculpatul (Beiușan Andrei Gheorghe – n.r.) nu are caracter favorizant şi prin urmare nu intră în sfera celor prevăzute de art. 301 Cod penal”, a conchis Curtea de Apel Oradea, scrie ziare.com