Cum și de unde ne cumpărăm parfumurile mai ieftin

Publicat: 28 mart. 2021, 18:25, de Ziarul Puterea, în ESENȚIAL , ? cititori
Cum și de unde ne cumpărăm parfumurile mai ieftin
Parfum

Colecționarii de parfumuri, dar și iubitorii de ocazie, se confruntă mereu cu decizia de a alege între unul sau mai multe parfumuri pe care le iubesc, din cauza prețurilor care, uneori, sunt prea piperate pentru buget.

În căutările mele, am descoperit câteva trucuri pentru a găsi cele mai scăzute prețuri pentru parfumurile pe care doresc să mi le cumpăr. O parte dintre aceste trucuri le veți găsi mai jos.

În primul rând, am o adresă de e-mail dedicată pasiunii pentru parfumuri, pe care o folosesc pentru a mă înscrie la newsletter-urile trimise de producătorii și vânzătorii de parfumuri, așa că sunt zilnic la curent cu toate ofertele de pe piață și pot oricând evalua cel mai bun preț. Pentru majoritatea creatorilor de parfumuri, simpla înscriere la newsletter vine și cu o reducere care se aplică la prima comandă pe site.

Producătorii de parfumuri au livrare în toată lumea, majoritatea având livrarea gratuită la cumpărături peste o anumită sumă, ambalare și personalizare gratuite și multe cadouri: vouchere de reducere pentru comenzii viitoare și multe eșantioane gratuite.

Parfumeriile pe care le găsim în mall-uri au și ele vânzare on-line și foarte multe super oferte, frecvent, însoțite de eșantioane gratuite și transport gratuit, peste o anumită sumă. De asemenea, majoritatea au sistemul de recompensă și oferă puncte de fidelitate pentru fiecare comandă, care pot fi folosite ulterior pentru cumpărături la prețuri reduse, eșantioane gratuite sau invitații la evenimente de lansare de noi produse.

Site-urile de cosmetice multi-brand au și ele frecvent reduceri, dar și produse la discount, în secțiuni de promoție, lichidare de stoc sau lansare de produse noi. Majoritatea acestora, însă, nu oferă și alte servicii gratuite, de ambalare, personalizare sau mostre cadou, și nici sistem de recompense. Aici nu vorbim doar de site-urile marilor parfumerii din lanțuri internaționale, ci și de firme independente, cu vechime pe piață. În video-ul de pe canalul meu de youtube, am să vă ofer câteva exemple de astfel de site-uri, de unde eu cumpăr frecvent https://www.youtube.com/watch?v=5F1Qloeo-uM&t=11s .

Site-urile tip bazar oferă posibilitatea achiziționării de parfumuri în rate fără dobândă, prin intermediul cardurilor de cumpărături pe care le acceptă, ceea ce reprezintă un avantaj pentru cumpărători. Din păcate, acestea oferă rar promoții, transport gratuit și recompense.

Pe Facebook există câteva grupuri de pasionați de parfumuri, care vând produse din colecțiile personale, fie sigilate, fie utilizate parțial, la prețuri atrăgătoare și cu garanția originalității, pentru că sunt extrem de bine verificate, vânzătorii au un sistem de identificare, iar tranzacțiile sunt transparente.

În identificarea celor mai mici prețuri, de mare ajutor sunt motoarele care compară prețuri pentru același produs.

Și, nu în ultimul rând, cea mai bună perioadă, când prețurile sunt considerabil reduse, este perioada Black Friday, adică între sfârșitul lunii octombrie și noiembrie, când toată lumea este cuprinsă de febra reducerilor și a cumpărăturilor.

Dacă aveți un parfum preferat, pe care vi-l doriți și care nu vă trebuie urgent, atunci urmăriți-l peste tot pe unde îl găsiți, pentru că șansa unei oferte este foarte mare și apare foarte repede, campaniile de reduceri fiind foarte dese, în ultima perioadă, iar așteptarea și cătarea răsplătite.

www.princessanna.me