Cum te pregătești pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Ce va trebui să faci după rapel
Specialiștii în domeniul sanitar consideră că vom ajunge în punctul în care cea mai mare parte a populației va fi vaccinată și, în cele din urmă, vom pune capăt pandemiei de COVID-19. Până atunci, iată cum te pregătești înainte și după vaccinare.
Nu uita de cartea de identitate
Pentru început, nu trebuie să-ți lipsească buletinul în ziua imunizării, urmând să ți se ia temperatura și să completezi un chestionar de triaj și un formular de consimțământ informat. Apoi, personalul medical va introduce datele despre vaccin în RENV (Registrul Electronic Național de Vaccinare), care va genera automat o adeverință persoanei vaccinate și care poate fi transmisă inclusiv electronic. Temperatura nu trebuie să fie mai mare de 37.3 grade Celsius.
Respectă în continuare măsurile impuse de autorități
Specialiștii recomandă să porți masca de protecție atunci când mergi să te vaccinezi împotriva COVID-19 din simplul motiv că efectele nu vor apărea imediat. Astfel, poți minimiza riscul de a te infecta cu virusul SARS-CoV-2 în timp ce aștepți la coadă, într-un spațiu deschis.
Când vine vorba despre un spațiu închis și o durată de așteptare mult mai lungă, specialiștii recomandă o a doua mască de protecție (de pânză sau N95 sau KN95) suprapusă peste cea chirurgicală cu trei straturi.
Încearcă să păstrezi distanța fizică de 3 metri (în spațiul deschis) și de 1.5-2 metri (în spațiul închis) față de ceilalți.
Ce trebuie să știi despre efectele secundare
Când vine vorba despre reacțiile secundare, unele persoane se pot confrunta cu durere la locul injecției, febră, roșeață, durere musculară sau de cap. De obicei, dispar după o zi.
Dacă dezvolți unul sau câteva dintre efectele enumerate mai sus, acest lucru este unul firesc, la fel ca în cazul altor vaccinuri obișnuite. În plus, simptomele arată că vaccinurile funcționează, stimulând organismul să producă anticorpii care te vor proteja, pe viitor, în fața infecției cu noul coronavirus.
Majoritatea persoanelor care s-au vaccinat au mers în continuare la muncă ori și-au dus la bun sfârșit sarcinile zilnice. Sunt și persoane care nu prezintă simptome, dar asta nu înseamnă că este ceva în neregulă. Corpul reacționează în mod diferit.
De asemenea, nu lua medicamente pentru tratarea febrei înainte de a face vaccinul.
Recent, s-a descoperit că efectele secundare apar mai mult după rapel (a doua doză de vaccin administrată). O primă ipoteză ar fi aceea că prima injecție pregătește sistemul imunitar, iar cea de-a doua injecție produce un răspuns mai puternic. Dacă este posibil, programează-te, a doua oară, atunci când ai o zi mai liberă sau lucrezi de acasă.
Timpul de așteptare (15-30 de minute) are rolul de a monitoriza persoana proaspăt vaccinată în cazul în care dezvoltă o reacție alergică severă. Se întâmplă rar acest lucru (2-6 persoane/1 milion de persoane).
Cui nu-i este recomandat
Vaccinurile anti COVID-19 nu sunt recomandate persoanelor alergice la substanța activă sau la una dintre componentele vaccinurilor, persoanelor cu boală sau infecție severă, persoanelor cu febră mare. Deocamdată, sunt contraindicate copiilor și adolescenților cu vârste mai mici de 16 ani – în cazul vacinului Pfizer – respectiv copiii cu vârste sub 18 ani, cum este cazul vaccinului Moderna.
De altfel, nu poți refuza a doua doză de vaccin deoarece Pfizer și Moderna au fost studiate ca vaccinuri cu două doze. Poți beneficia de protecție optimă după cele două injecții.
Rapelul se va face la trei săptămâni după prima doză de Pfizer, respectiv la patru săptămâni după prima doză de Moderna.
Cei vei face după administrarea celei de-a doua doze de vaccin
Este nevoie de aproape două săptămâni pentru a dezvolta protecția imună optimă după rapel. Vaccinul este eficient în jur de 95%.
În continuare, vei ține cont de purtarea măștii și de evitarea aglomerațiilor deoarece oamenii de știință încă nu au aflat dacă mai există șanse sau nu să fii purtător de virus. Cu alte cuvinte, s-ar putea să nu te îmbolnăvești personal, dar în continuare ai putea să transmiți mai departe virusul.
De preferat, este ca întâlnirile cu cei dragi să se desfășoare în aer liber și să se păstreze măsurile de siguranță (mască de protecție, mâini curate etc.).