Cum va afecta taxa pe stâlp facturile de electricitate: Estimări și riscuri pentru consumatori
Guvernul a reintrodus recent celebra „taxă pe stâlp”, o măsură fiscală ce vizează toate construcțiile pentru care nu se plătește impozit pe clădiri. Potrivit fostului ministru de Finanțe Gheorghe Ialomițianu, această taxă ar putea genera venituri anuale la buget între 2 și 3 miliarde de lei. Totodată, ea va avea un impact direct asupra consumatorilor, ducând la creșteri ale facturii la electricitate cu 2-3%.
Presiunea asupra consumatorilor finali
„În domeniul energiei, această nouă taxă va pune presiune pe costuri, care vor fi transferate consumatorilor finali, în factura la electricitate”, a explicat Ialomițianu pentru termene.ro. Creșterile de preț sunt inevitabile, având în vedere că domeniul energetic este unul dintre cele mai afectate de noua măsură fiscală.
Domeniul de aplicare al taxei este vast, incluzând active precum drumuri, infrastructura pentru energie electrică și comunicații, dar și clădiri din parcuri industriale, științifice sau tehnologice care nu beneficiază de scutiri legale de impozit.
Ce prevede Ordonanța „trenuleț”
Conform OUG 156/2024, „impozitul pe construcții se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor la 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri”. Taxa trebuie plătită în două tranșe egale, până la 30 iunie și 31 octombrie.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat că normele metodologice pentru aplicarea taxei vor fi elaborate în 90 de zile. „Vom analiza impactul pe fiecare domeniu în parte. Este un domeniu foarte complex, iar consultările vor include toate industriile afectate”, a declarat acesta.
Taxa pe stâlp: o revenire după un deceniu
Introducerea taxei pe stâlp nu este o noutate. Măsura a fost implementată inițial în 2014, în timpul guvernului condus de Victor Ponta, cu o cotă de 1,5%. În acel an, taxa a generat venituri de 1,5 miliarde de lei. În 2015, procentul a fost redus la 1%.
Lista activelor impozitate include clădiri industriale, centrale electrice, platforme de foraj marin și construcții miniere. Taxa actuală păstrează aceeași cotă de 1%, dar domeniul de aplicare a fost extins pentru a acoperi mai multe tipuri de construcții.
Riscuri pentru agricultură și alte sectoare
Fostul ministru de Finanțe și-a exprimat îngrijorarea cu privire la extinderea taxei și la impactul acesteia asupra agriculturii. „Sper ca solariile sau alte active importante din domeniul agricol să nu fie trecute pe lista de taxare, pentru a limita costurile suportate de consumatori”, a adăugat Gheorghe Ialomițianu.
Noua taxă este parte dintr-un pachet de măsuri fiscale prin care statul urmărește să colecteze aproximativ 7 miliarde de lei anual, o treime din această sumă fiind estimată să provină doar din taxa pe stâlp.