Cum va arăta România după rebranduirea politică a administrației locale
În urmă cu ceva timp, guralivul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, cel care își dă cu părere despre tot ce mișcă în politica românească, a lansat în spațiul public petarda administrativă de reducere a numărului de județe de la 41 la 15.
Numai că, Daraban a lansat această fumigenă ca să distragă atenția de la gravele probleme economice și financiare ale țării, știut fiind faptul că vine un an electoral cu patru rânduri de alegeri și niciun politician nu vrea să reducă numărul de județe din considerente electorale. Însă, ceea ce nu se spune oficial este că fiecare județ sau municipiu reședință de județ a avut și are câțiva politicieni ajunși baroni locali care se identifică cu orașul și județul respectiv. Când spui Cluj, zici Emil Boc, când zici Suceava, spui Gheorghe Flutur sau când pronunți Teleorman, automat gândul te duce la Liviu Dragnea.
Ca atare, poate că înainte de reducerea numărului de județe, ar trebui să se schimbe numele județului după numele baronilor politici care l-au controlat sau îl controlează, chiar dacă unii dintre ei au plecat la ceruri. Cum ar putea să se numească fiecare județ din României, inclusiv cele șase sectoare ale Capitalei, printr-o rebranduire politică după numele celor care au făcut și fac legea în fiecare județ și municipiu reședință de județ:
1.Alba-Mircea Hava sau Ion Dumitrel
2.Arad-Gheorghe Falcă
3.Argeș-Constantin Nicolescu sau Tudor Pendiuc
4.Bacău-Dumitru Secheleriu sau Romeo Stăvărache
5.Bihor-Ilie Bolojan
6.Bistrița-Năsăud-Ioan Oltean sau Radu Moldovan
7.Botoșani-Octav Cosmâncă sau Florin Țurcanu
8.Brăila-Bunea Stancu sau Mihai Tudose
9.Brașov-George Scripcaru ori Aristotel Căncescu sau Adrian Veștea
10.Buzău-Ion Vasile sau Marcel Ciolacu
11.Călărași- Doru Ioan Tărăcilă sau Radu Filipescu ori Vasile Iliuță
12.Caraș-Severin-Sorin Frunzăverde sau Ion Mocioalcă ori Marcel Vela
13.Cluj-Emil Boc sau Ioan Rus
14.Constanța-Radu Mazăre sau Nicușor Constantinescu
15.Covasna-Antal Arpad sau Tamaș Șandor
16.Dâmbovița- IonStan sau Adrian Țuțuianu ori Gheorghe Ana
17.Dolj-Ion Prioteasa sau Olguța Vasilescu-Claudiu Manda
18.Galați-Dan Nica
19.Giurgiu- Niculae Bădălău
20. Gorj-Nicolae Mischie sau Ilie Morega ori Ion Iordache
21.Harghita-Attila Verestoy sau Hunor Kelemen ori Csaba Borboly
22.Hunedoara-Miron Cosma sau Mircea Moloț ori Tiberiu Iacob Ritzi
23.Ialomița-Silvian Ciupercă sau Marian Neacșu
24.Iași-Ion Solcanu ori Relu Fenechiusau Gheorghe Nechita
25.Ilfov-Florin Pandele sau Gabriel Oprea
26.Maramureș-Cătălin Cherecheș sau Gabriel Zetea
27.Mehedinți-Eugen Nicolicea sau Adrian Duicu ori Aladin Georgescu
28.Mureș-Laszlo Borbely
29.Neamț-Gheorghe Ștefan- Pinalty sau Tărâță Culiță ori Ionel Arsene
30.Olt-Paul Stănescu
31.Prahova-Roberta Anastase sau Mircea Cosma
32.Sălaj-Virgil Măgureanu sau Dacian Cioloș ori Eduard Hellvig
33.Satu Mare-Mircea Govor sau Ovidiu Silaghi
34.Sibiu-Klaus Werner Iohannis
35. Suceava-Gheorghe Flutur
36. Teleorman-Liviu Dragnea sau Adriean Videanu
37.Timiș-Sorin Grindeanu sau Nicolae Robu
38.Tulcea-Horia Teodorescu
39. Vâlcea-Mircia Gutău
40. Vaslui-Dumitru Buzatu
41.Vrancea-Marian Oprișan.
La București, situația ar putea fi cam aceeași cu cea de la județe și anume:
Sectorul 1-Andrei Chiliman
Sectorul 2-Neculai Onțanu
Sectorul 3-Liviu Negoiță sau Robert Negoiță
Sectorul 4- Cristian Popescu Piedone sau Daniel Băluță
Sectorul 5-Marian Vanghelie
Sectorul 6-Cristian Poteraș sau Gabriel Mutu.
Poate noua reorganizare administrativă a României ar trebui să se facă după rebranduirea județelor mai sus menționată, că deh, baronii politici au făcut și fac legea în fiecare județ și oraș. Așadar, viitorul sună bine: județul Boc, județul Stănescu, județul Bolojan, județul Bădălău, județul Dragnea, județul Flutur ori Sectorul Negoiță sau Vanghelie!