Cum va fi vremea de Paște 2023
Vremea joacă un rol important atunci când planificăm vacanța de Paște. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea până la Paște și în zilele de sărbătoare.
Prognoza meteo pentru toată luna aprilie a fost actualizată. Chiar dacă au fost înregistrate temperaturi mult prea ridicate față de cele normale va urma o scădere a lor, până la cele specifice acestei perioade a anului.
„Nu ceea ce am avut în ultimele zile este normal, ci mai degrabă regimul termic pe care îl vom avea în săptămâna viitoare. Aceasta înseamnă că, cu variații de la o regiune la alta, de la o zi la alta, maximele termice se vor încadra între 10 si 15 grade. Va fi o vreme destul de schimbătoare și cu scurte episoade cu precipitații slabe, însă și cu episoade cu ceva intensificări ale vântului.
Doar că intensificările vântului se vor simți mai ales în weekend, în toate regiunile țării, dar în special în zonele montane cele mai înalte, unde va putea depăși la rafală 100-110 kilometri pe oră. Tot la munte și tot în weekend este posibil ca, trecător, în zona cea mai înaltă să mai ningă”, a spus meteorologul, la România TV.
Temperaturile de Paște vor fi apropiate de normă, iar regimul precipitațiilor va fi mai degrabă deficitar.
„Primele indicații pe care le avem acum ar arăta un regim al temperaturilor apropiat de normă și de asemenea un regim al precipitațiilor mai degrabă spre deficitar. Adică să fie o vreme plăcută din punct de vedere termic, normală pentru a doua jumătate a lunii aprilie, precipitații care ar putea să lipsească. Primăvara este un anotimp capricios și atunci este foarte greu de spus că în toată perioada de sărbătoare precipitațiile vor lipsi cu desăvârșire”, a mai spus Florinela Georgescu.