16:37 • Exclusive
Cunoscutul actor Florin Călinescu este gata să se implice: „E un partid nou. NOUNOUȚ!”
Cunoscutul actor Florin Călinescu pare gata să revină în politică. Fosta vedetă Tv mărturisește că este pe cale să se „implice” politic într-un partid nou, însă nu depinde doar de el.
„Cred că mă implic. Politic. Dar depinde foarte mult de voi!
Adaug.
Pentru că sunt câțiva care delirează: e un partid nou. NOUNOUȚ!”, a postat Florin Călinescu pe Facebook.
Afirmația vine în contextul în care în ultima perioadă au apărut tot felul de speculații cu privire la implicarea lui Florin Călinescu în politică. Cel mai des, s-a vorbit de o posibilă aderare la AUR, variantă pe care Călinescu a negat-o.
În trecut, Călinescu a fost președinte al Partidului Verde începând cu 2019. A candidat la primăria Bucureștiului, dar a obținut un scor modest de-a dreptul: aproximativ 2% din voturi.