Cupa României | Petrolul – FC U Craiova 1948 0-1. Adi Mutu, salvat de la demitere
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/09/FCU-Petrolul.jpg)
FC U Craiova 1948 s-a calificat în optimile Cupei României, după ce a învins, marţi, cu scorul de 1-0, echipa Petrolul, în 16-imile competiției.
În minutul 16, jucătorul oaspeților, Ondaan, a șutat de la distanță la poarta lui Avram, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 52. Compagno i-a centrat perfect lui Ondaan care a finalizat cu un șut din prima. În minutul 62, Compagno a reluat cu capul, dar portarul Avram a apărat.
Petrolul a fost aproape de a egala, cu două minute înainte de final, atunci când Popa a respins în față balonul trimis de Buia. Mario Bratu a ajuns la balon, dar a trimis peste poartă.
Tot marţi au ajuns în optimi FC Voluntari şi Minaur Baia Mare, iar ultimul meci al zilei este între CS Mioveni și Rapid.