Curg ofertele pentru cel mai dificil tronson de autostradă din România! Trece prin munte (VIDEO)

Publicat: 19 dec. 2024, 06:22, de Marian Apipie, în Transporturi , ? cititori
Curg ofertele pentru cel mai dificil tronson de autostradă din România! Trece prin munte (VIDEO)
Curg ofertele pentru cel mai dificil tronson de autostradă din România! Trece prin munte

Constructorii se arată tot mai interesați de proiectarea și execuția secțiunii montane a Autostrăzii Unirii (A8), care are, în total, 116 km și este împărțită în patru loturi. Vorbim de cel mai dificil tronson de autostradă din România, dar care va oferi și o priveliște de vis. Pentru două dintre loturi se știu deja ofertanții!

Curg ofertele pentru cel mai dificil tronson de autostradă din România. După ce s-a anunțat cine vrea să construiască lotul 1C Sărățeni – Joseni al secțiunii de munte Sărățeni – Pipirig de pe Autostrada Unirii (A8), în speță Grupul UMB împreună cu bosniacii de la Euro-Asfalt, miercuri s-au deschis și ofertele pentru lotul următor: 1D Joseni – Ditrău. Aici, bătălia este acerbă. Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, au fost depuse cinci oferte pentru construcția lotului 1D Joseni – Ditrău al A8.

„Constructori din România și Turcia concurează pentru proiectare și execuția acestui lot cu o lungime de 14,4 km de pe secțiunea montană a Autostrăzii Unirii. Contractul lansat în licitație de CNIR, cu o valoare maximă de 1,2 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin PT, prevede o durată de construcție de 34 de luni, din care 10 luni pentru realizarea etapei de proiectare și 24 de luni pentru execuție“, a anunțat Grindeanu.

Pe traseul Lotului 1D Joseni – Ditrău (construit pe teritoriul județului Harghita) vor fi construite inclusiv:

  • 21 de pasaje și viaducte (3 dintre aceste pasaje sunt tip ecoduct);
  • un nod rutier la Joseni;
  • două spații de servicii, care includ zone comerciale, benzinării și 12 spații de încărcare pentru autovehicule electrice.

Contractul prevede și realizarea unei descărcări provizorii în zona de conexiune cu următorul lot (2A Ditrău – Grințieș) pentru asigurarea funcționării independente a acestuia.

Curg ofertele pentru cel mai dificil tronson de autostradă din România. Cine sunt constructorii interesați de lotul 1D Joseni – Ditrău

Cinci oferte au fost depuse pentru proiectarea și execuția celui de-al doilea lot aferent secțiunii montane a Autostrăzii Unirii, respectiv lotul 1D Joseni – Ditrău, după cum a anunțat și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioșteanu.

Curg ofertele pentru cel mai dificil tronson de autostradă din România! Trece prin munte

Curg ofertele pentru cel mai dificil tronson de autostradă din România! Trece prin munte

Ofertanții sunt:

  1. Nurol Insaat ve Ticaret (Turcia)
  2. Geiger Transilvania (România)
  3. Asocierea Danlin XXL (Lider/România) – Groma Hold – Intertranscom Impex SRL
  4. Asocierea MIS Grup (Lider/România) – Ad Astra IPP SRL- Automagistral-Pivden LLC
  5. Asocierea SA&PE Construct SRL (Lider) – Spedition UMB – Tehnostrade SRL (România)

Valoarea totală estimată este cuprinsă între 1.021.864.803 și 1.202.607.034 lei (fără TVA), iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Secțiunea de munte Sărățeni – Pipirig de pe Autostrada Unirii (A8) are o lungime de 116 kilometri și este formată din patru loturi:

  • Lotul 1C (Sărățeni – Joseni): 32,4 km. Ofertă depusă luni, 16 decembrie 2024:
  • Lotul 1D (Joseni – Ditrău): 14,4 km. Cinci oferte depuse miercuri, 18 decembrie 2024:
  • Lotul 2A (Ditrău – Grințieș): 37,9 km. Ofertele se deschid joi, 19 decembrie 2024;
  • Lotul 2B (Grințieș – Pipirig): 31,5 km. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025.

Citește și: Retter se pregătește de deschiderea lotului Dumbrava – Mizil al A7 Ploiești – Buzău! Se circulă deja pe două pasaje (VIDEO)