Curs despre slujirea exorcizării și rugăciunii de eliberare
În perioada 16-21 mai la Universitatea Pontificală Regina Apostolorum din Roma are loc cea de-a 16 ediție a cursului despre slujirea exorcizării și rugăciunii de eliberare. Acesta este organizat de Institutul Sacerdos al Universității Pontificale Regina Apostolorum / Apra și de Gris din Bologna al Grupului de cercetare și informare socio-religioasă.
Înscrierile la curs se pot face până pe 10 mai, iar acesta se poate desfășura atât online, cât și prin prezență fizică, cu traducere simultană în engleză, spaniolă și franceză. Cursul despre slujirea exorcizării și rugăciunii de eliberare este cel mai recunoscut din lume pentru cercetarea interdisciplinară atentă pe care o oferă celor care practică în acest domeniu.
În cadrul lui, se vor aborda aspectele antropologice, fenomenologice, sociale, teologice, liturgice, canonice, pastorale, spirituale, medicale, neuroștiințifice, farmacologice, simbolice, criminologice. Toate vor fi prezentate și dezbătute împreună cu personalități din fiecare domeniu.
Cursul este răspunsul la necesitatea de a clarifica rolul exorcistului și se adresează atât preoților, cât și mirenilor.